Butonul secret de la mașina de spălat care te scapă de mizeria din interior. Aproape toți îl ignoră
Mașina de spălat rufe este, fără îndoială, unul dintre cele mai utile aparate electrocasnice din locuință. Îți face viața mult mai ușoară și te ajută să ai mereu haine, rufe și așternuturi curate. Care este butonul secret care te scapă de mizeria din interiorul mașinii. Gospodinele îți dezvăluie secretul lor.
Cum elimini depunerile de balsam și detergent rămase în mașina de spălat
Indiferent că pui la spălat lenjeria de pat, geaca de blugi sau piesele tale vestimentare favorite, te aștepți ca de fiecare dată articolele să iasă impecabile, fără urme de pete. Însă, nu de fiecare dată se întâmplă acest lucru, iar rufele nu ies mereu imaculate.
Specialiștii îți recomandă să verifici, de fiecare dată, butonul secret care te ajută să cureți sertarul pentru detergent din electrocasnic.
Se poate întâmpla, uneori, ca urme de detergent sau balsam de rufe să rămână în sertar, după ciclul de spălare, scrie Playtech.
Acest sertar din mașina de spălat conține „găuri de pulverizare”, care pompează apă în sertar pentru a arunca conținutul lor în tambur.
Aceste găuri sunt frecvent blocate de resturi de calcar sau mucegai, după ce detergentul sau balsamul de rufe nu se dizolvă eficient.
Pentru a desfunda respectivele găuri de pulverizare, tot ce trebuie să faci este să scoți sertarul și să îl cureți.
Butonul secret de care puțini știu
Nu trebuie să forțezi sertarul pentru a-l scoate, ci doar să apeși butonul secret care se află în partea superioară a sertarului, pe care-l vei apăsa ușor în jos, ca să îl deblochezi.
Sertarul se scoate după ce apeși butonul despre care am vorbit mai sus, după care se va spăla foarte bine cu apă din abundență.
Un truc genial este să freci orificiile prin care ar trebui să treacă detergentul și balsamul cu o periuță de dinți mai veche, curățând cu grijă ca să nu zgârii plasticul din interior. Insistă dacă observi că sunt depuneri de mucegai.
După ce ai curățat sertarul, pune-l înapoi, iar pentru a-l bloca folosește același buton secret. Vei vedea că apoi rufele se vor spăla mult mai bine și vor avea un miros mai plăcut.