„Businessul” cu permise de conducere, încă pe roate. O femeie ar fi pretins 300 de euro pentru obținerea mai rapidă a documentului

O femeie din Cahul a fost reţinută de ofițerii Direcției generale teritoriale Sud a CNA şi procurorii anticorupție, fiind bănuită că ar fi pretins şi primit de la o persoană 300 de euro, sub pretextul că ar putea să o ajute să obțină mai ușor permisul de conducere.
Potrivit denunțătorului, femeia, împreună cu câţiva complici, susținea că ar avea influență asupra membrilor comisiei de examene din cadrul Secţiei Înregistrare Transport şi Calificare a Conducătorilor Auto Cahul şi că îi poate determina să îl favorizeze la susţinerea examenelor de calificare auto, categoria „B”.
Într-un comunicat al Centrului Național Anticorupție se menționează că, pe faptele denunţate, instituția a pornit o urmărire penală pentru trafic de influenţă, femeia fiind escortată pentru audieri. Astfel, în cadrul audierilor, aceasta şi-a recunoscut vina pe deplin, iar acum este cercetată în stare de libertate.
Pentru comiterea traficului de influenţă, persoana, găsită vinovată, riscă până la 6 ani de închisoare. Precizăm că orice persoană se consideră a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.