Azi ne răcorim în ploaie, iar mâine ne ascundem de caniculă. Meteorologii au emis Cod galben de instabilitate atmosferică
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis astăzi Cod galben de instabilitate atmosferică. Astfel, pe tot teritoriul țării se prevăd descărcări electrice, iar izolat averse puternice cu grindină și vijelie.
Potrivit meteorologilor, pe alocuri vor cădea preipitații în volum de15-45 l/m2, iar rafalele de vânt ar putea ajunge la o viteză de 15-20 m/s. În același timp, Codul galben de caniculă a fost prelungit până pe 25 iunie, ora 00:00. Astfel, temperatura maximă a aerului în această perioadă ar putea ajunge la +33 grade Celsius.
Totodată, specialiștii le recomandă oamenilor să nu se expună prea mult la soare, să evite deshidratarea și să respecte regulile de prevenire a insolațiilor.



