Autoritățile municipale dau asigurări: Produsele contaminate cu metronidazol nu au ajuns în școli și grădinițe
Șeful Direcției Educație a Primăriei Chișinău, Andrei Pavaloi, a declarat că agenții economici la care au fost depistate ouă și carne contaminate cu metronidazol nu livrează produse instituțiilor de învățământ din capitală.
Potrivit lui Pavaloi, imediat după apariția informațiilor în spațiul public, Direcția Educație a verificat contractele active privind aprovizionarea școlilor și grădinițelor. „Odată ce am vizualizat informația publică, am verificat împreună cu colegii contractele prin care sunt livrate produse alimentare în instituții. Am stabilit că, din cei 10 agenți economici care figurează în această listă, nu avem contract cu niciunul”, a afirmat oficialul în cadrul ședinței Primăriei.
Acesta a mai precizat că Direcția Educație monitorizează constant informațiile publicate de autoritățile responsabile de siguranța alimentară și, atunci când este necesar, intervine pentru a preveni orice risc legat de alimentația copiilor din instituțiile de învățământ.
Amintim că recent aproximativ 110 mii de păsări au fost nimicite în urma unei anchete desfășurate de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, după ce în probe de ser și ouă a fost depistată prezența metronidazolului, o substanță interzisă în producția alimentară.
110 mii de păsări au fost nimicite după depistarea unei substanțe interzise în ferme



