fbpx

Au mai rămas 5 zile pentru a cumpăra mai ieftin polița de asigurare medicală. Cât va costa din aprilie

Cetățenii care se asigură în mod individual că mai au la dispoziție cinci zile pentru a achita cu facilități prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă pentru anul 2023. Ulterior, din 1 aprile, cei care nu se vor asigura în mod individual în termenul stabilit de legislație, vor plăti 12 636 de lei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, până pe 31 martie inclusiv, cetățenii care sunt obligați să achite poliția plătesc de la 1014 lei până la 4056 lei, în funcție de categoria din care fac parte. Potrivit CNAM, 1.014 lei plătesc proprietarii de teren cu destinație agricolă; 1.622 lei – persoanele fizice care desfășoară activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul, cu excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor.

2.028 lei – fondatorii de întreprindere individuală, deținătorii de patentă, arendașii, arendatorii, persoanele fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal, cetățenii străini cu drept de ședere provizorie sau permanentă în Republica Moldova, alți cetățeni care nu sunt angajați și nici asigurați de Guvern.

Iar 4056 lei achită persoanele neangajate care exercită profesia de mediator, notar, avocat, executor judecătoresc, expert judiciar, interpret, traducător și administrator autorizat, care au obținut atestat, licență sau autorizație în modul stabilit de lege, persoanele care exercită independent profesia de medic de familie.

Prima în sumă fixă poate fi achitată prin intermediul Serviciului guvernamental de plăţi electronice MPay, băncile comerciale sau la ghişeele oficiilor poştale. În cazul plăţii prin Mpay, nu e nevoie ca dovada achitării să fie prezentată Serviciului teritorial de relaţii cu beneficiarii al CNAM.

Cetăţenii care au întrebări referitoare la achitarea primei de asigurare în sumă fixă pot apela Serviciul telefonic Info CNAM – 0 800 99999.

CNAM menționează că, după 31 martie, cetățenii care nu se vor asigura în mod individual în termenul stabilit de legislație vor plăti prima de asigurare în mărime integrală (12 636 de lei), cu penalitate de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, iar statutul de asigurat va fi acordat după şapte zile din momentul achitării.

Articole asemănătoare

Back to top button