fbpx

Asigurările lui Pavel Filip: O tergiversare a creării unei majorități parlamentare și învestirea unui nou Executiv nu va afecta buna guvernare a țării

Reforma administrației centrale realizată de Guvernul Filip va contribui la gestionarea eficientă a activității ministerelor, indiferent de cât timp va lua formarea unei majorități parlamentare și crearea unui nou Guvern.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Asigurările vin din partea șefului Cabinetului de Miniștri, care spune că datorită reformei, secretarii de stat vor asigura buna guvernare a ministerelor, dar și continuitatea activității sectoriale.

„Vă asigur că nu va avea de suferit calitatea administrării treburilor în Republica Moldova pentru că cât nu vor dura negocierile pentru formarea majorității parlamentare unui nou Guvern, structurile actuale îşi vor face treaba foarte bine”, a declarat Pavel Filip în cadrul unei emisiuni televizate.

Potrivit premierului, datorită depolitizării unei părți din conducerea ministerelor, secretarii de stat nu mai vin și pleacă odată cu schimbarea Guvernelor.

„Lucrurile au fost aranjate de o manieră astfel încât să avem mai multă eficiență lucrul Guvernului. Vorbim şi despre administrarea asistenței externe şi de multe, multe alte lucruri”, a menționat democratul.

Întrebat dacă se gândeşte la încă un mandat de prim-ministru, Pavel Filip a evitat să răspundă.

„Nu am ajuns să discutăm despre noul premier, sunt lucruri mult mai importante care țin de crearea unei majorități parlamentare. Pentru noi, cei din această formațiune politică, este mai puțin important cine şi în ce funcție se află pentru că de unul singur un prim-ministru nu poate rezolva nimic, lucrurile pot fi rezolvate în echipă. Doar bunul Dumnezeu știe cum va fi mai departe”, a declarat Pavel Filip.

Potrivit Constituţiei, Cabinetul de Miniştri îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor pentru un nou Parlament. În prezent, Guvernul este în exerciţiu, ceea ce înseamnă că are atribuţii limitate şi nu poate aproba proiecte de legi, scrie publika.md. Până la votarea în Parlament a unui nou Executiv, cabinetul de miniştri în exerciţiu are doar competenţe de administrare a treburilor publice.

Articole asemănătoare

Back to top button