fbpx

Are miliarde de euro, însă nu știe ce să facă cu ele. Criza „de idei” din Spania, în urma pandemiei de coronavirus

După ce a obţinut o parte importantă din fondul UE de revenire după criza coronavirusului, Spania se confruntă cu o problemă neobişnuită. Autoritățile nu știu cum să folosească toţi aceşti bani.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Aceasta nu este o criză de bani, este o criză de idei”, a declarat una dintre surse referindu-se la proiectele concrete de investiţii destinate să ajute economia să iasă dintr-o recesiune istorică.

Amintim că Spania a fost lovită puternic de pandemie, fiind una dintre cele mai afectate țări. Actualmente, bilanțul total indică peste 640.000 de infectări cu noul coronavirus – cel mai mare număr din Europa Occidentală. Economia spaniolă a înregistrat o contracţie de 18,5% în al doilea trimestru, singura ţară care a consemnat o cădere mai gravă în Europa fiind Marea Britanie.

Pentru a ajuta Spania „să își revină”, UE va acorda statului aproximativ 140 de miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi din fondul de revenire, în valoare de 750 de miliarde de euro.

Fondurile alocate Spaniei includ granturi în valoare de 43 de miliarde de euro numai în următorii doi ani, echivalentul a 8% din cheltuieile anuale ale Spaniei, scrie Reuters.

„Nu este uşor să cheltui toţi aceşti bani”, a spus o a doua sursă guvernamentală. Potrivit surselor apropiate de managementul fondurilor europene, există îngrijorări cu privire la modul cum trebuie pus la punct mecanismul pentru a putea absorbi toată această lichiditate.

Comisia Europeană a recomandat guvernelor statelor membre să cheltuiască banii din pachetul de revenire pentru energie verde, transport şi investiţii în digitalizare.

Ministra spaniolă a Economiei, Nadia Calvino, este şi ea implicată îndeaproape deoarece trebuie să finalizeze un plan de reforme ce va fi prezentat Buxelles-ului până pe 15 octombrie, plan ce trebuie să conţină principalele proiecte eligibile pentru fonduri de la UE.

Menționăm că, pe lângă fondurile de revenire, Bruxelles-ul a aprobat un împrumut de 21 de miliarde de euro pentru ca Spania să îşi finanţeze schemele de sprijinire a şomajului temporar, bani care ar trebui să reducă presiunile asupra Trezoreriei Spaniei care de mai multe luni se împrumută în acest scop.

Săptămâna trecută, însă, Banca Centrală a Spaniei şi-a revizuit, în jos, prognozele pentru 2021 până la un avans de 4,1%, faţă de o creştere de 7,3% cât estima anterior.

Articole asemănătoare

Back to top button