fbpx

Anual, Republica Moldova alocă milioane de lei pentru extrădarea fugarilor

Anual, Republica Moldova alocă milioane de lei pentru a-i readuce acasă pe cetățenii săi certați cu legea. Fie că se ascund în alte state de pedeapsă, fie că abia urmează să ajungă în fața instanței de judecată, puțini dintre penalii fugari își dau consimțământul să facă de bună voie drumul de întoarcere, scrie Anticorupție.md.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Totuși, numărul celor extrădați crește timid, iar odată cu acesta și mărimea bugetelor puse deoparte pentru astfel de misiuni. În majoritatea cazurilor, cei aduși în cătușe de peste mări și țări sunt figuranți necunoscuți publicului larg. În cazurile de rezonanță, așa cum ar fi cel al lui Ilan Șor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru escrocherii în proporții deosebit de mari în dosarul Frauda bancară, sau al lui Vlad Plahotniuc, judecat în lipsă, nu se întreved deocamdată circumstanțe reale ca aceștia să ajungă în timpul apropiat în custodia procurorilor.

Portalul Anticoruptie.md a deconspirat detalii despre extrădarea de lux a omului de afaceri Veaceslav Platon, în 2016. Deși și în cazul acestuia se știe că se află în Marea Britanie, iar în Republica Moldova figurează în mai multe dosare, instituțiile de drept nu au depus deocamdată o cerere pentru extrădarea sa.

În anul 2023, statul a achitat o factură de peste 4 milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor ce vizează procedurile de extrădare a cetățenilor moldoveni. Aceasta reiese din răspunsul pe care l-am obținut de la șeful Direcției cooperare polițienească internațională a Poliției, Viorel Țentiu, la solicitarea expediată prin intermediul portalului vreauinfo.md. Ce-i drept, oamenii legii evită să ofere prea multe detalii atât despre circumstanțele în care au loc aceste extrădări, cât și despre aria geografică a extrădărilor.

Astfel, conform informațiilor furnizate, bugetul cheltuit pentru asigurarea extrădărilor în anul 2023 a constituit puțin peste 4 milioane 250 de mii lei, iar numărul de persoane extrădate a fost de 93. O matematică simplă ne arată că, în medie, o misiune de extrădare costă aproximativ 45 de mii de lei. Factura, fără îndoială, depinde de țara de unde sunt extrădate persoanele și costurile pe care le implică o astfel de procedură – biletele de avion sau, eventual, asigurarea condițiilor de cazare pentru angajații forțelor de ordine, în situația în care se întâmplă anumite tergiversări.

Din răspunsurile lapidare ale poliției, mai constatăm că numărul extrădărilor a crescut în anul 2023 față de 2022, de la 76 la 93 de persoane.

În anul 2022, chiar dacă au avut loc mai puține proceduri de extrădare, oamenii legii au reușit să-i aducă în fața instanței de judecată pe mai mulți figuranți în dosare de rezonanță.

Printre aceștia, fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, fostul director al Căilor Ferate, Iurie Topală, nepotul generalului de poliţie, Nicolae Alexei, Dorin Stratulat, dar și Olga Bondarciuc, notara care a autentificat mai multe contracte emise de firme afiliate lui Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor și Veaceslav Platon.

Conform răspunsului recepționat de la Direcția cooperare polițienească internațională a Poliției, extrădarea fostului șef de la Căile Ferate, Iurie Topală a costat bugetul de stat 40 185,96 lei.

Citiți continuarea pe Anticoruptie.md.

Articole asemănătoare

Back to top button