fbpx

Ambasadorul UE la Chişinău: Tentative de destabilizare a R. Moldova există, dar autorităţile moldovene au reuşit până acum să le combată

Tentative de destabilizare a Republicii Moldova există, dar autorităţile de la Chişinău au reuşit să facă faţă cu succes până acum acestor ameninţări, a declarat miercuri şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Janis Mazeiks, atenţionând cu privire la necesitatea ca Republica Moldova să-şi consolideze rezilienţa şi subliniind susţinerea pe care Uniunea Europeană o oferă în acest sens, scrie Radio Chişinău.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Securitatea, din punctul nostru de vedere, nu înseamnă doar a avea echipament adecvat pentru armată sau poliţie, ci şi consolidarea instituţiilor democratice, a mass-media, societăţii civile, dar şi rezilienţa energetică unde, de asemenea, am susţinut un progres imens făcut de Republica Moldova în ultimul an în acest domeniu”, a spus Janis Mazeiks.

Diplomatul european s-a referit şi la solicitarea venită din partea ministrului de externe moldovean Nicu Popescu la Bruxelles, care a cerut UE impunerea unor sancţiuni pentru oligarhii şi politicienii din Republica Moldova ce ajută Rusia în încercările de destabilizare. Potrivit lui Janis Mazeiks, UE nu dispune, deocamdată, de un astfel de mecanism şi acesta ar trebui înfiinţat, iar aplicarea sancţiunilor ar trebui să fie luată prin consens, în unanimitate.

Uniunea Europeană dispune la moment de un regim de sancţiuni pentru încălcarea drepturilor omului sau sancţiuni legate de regimul unui stat, precum cel al Federaţiei Ruse. Interesul care vine acum din Republica Moldova nu se încadrează în aceste instrumente de care UE dispune acum. Un astfel de mecanism ar trebui înfiinţat”, a declarat Janis Mazeiks.

În ceea ce priveşte problema dezinformării din Republica Moldova, evidenţiată odată cu războiul din Ucraina, Janis Mazeiks a subliniat necesitatea creşterii rezilienţei în faţa atacurilor cibernetice.

După integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, riscurile de securitate la adresa ţării nu vor dispărea, dar se vor reduce simţitor, a subliniat ambasadorul european.

El a apreciat progresele realizate de Republica Moldova pe calea integrării europene, prin obţinerea statutului de ţară candidată la aderare, anul trecut, dar a subliniat că acesta este un proces de durată.

Am fost bucuroşi să vedem că guvernul (de la Chişinău) a depus mult efort în a face progrese în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene, dintre care cinci ţin mai mult sau mai puţin de domeniul justiţiei, statul de drept, lupta împotriva corupţiei. Vă cerem de asemenea răbdare, pentru că aveţi o singură şansă de a face lucrurile bine. Procesul de a deveni membru al UE nu este un sprint, este un maraton. A durat ani pentru fiecare ţară care a aderat”, a atenţionat Janis Mazeiks.

Diplomatul a mai subliniat importanţa reformei justiţiei şi finalizării procesului de evaluare a integrităţii magistraţilor şi curăţării sistemului de judecători corupţi. Janis Majeiks a apreciat reformele demarate de fostul guvern Gavriliţa şi a salutat învestirea unui nou Executiv.

Articole asemănătoare

Back to top button