Campania R. Moldova la Eurovision, prezentată drept exemplu pentru celelalte țări
Campania Republicii Moldova la Eurovision a fost prezentată drept exemplu pentru celelalte delegații participante. Echipa Versus Artist a fost invitată la un workshop organizat pentru delegațiile concursului, unde a vorbit despre strategia construită în jurul participării lui Satoshi.
„Reprezentanții Moldovei au fost invitați să-și prezinte campania drept exemplu în cadrul Eurovision Heads of Delegation Workshop, desfășurat pe 15 septembrie, la Tivat, Muntenegru, la invitația Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU), organizator al Eurovision Song Contest”, se arată într-un mesaj publicat de Versus Artist.
Potrivit echipei, Republica Moldova a fost singura țară invitată să-și prezinte strategia de promovare în cadrul unei sesiuni dedicate.
„Campania Republicii Moldova a fost desemnată drept cea mai bună campanie de promo a unei țări la Eurovision. De la reprezentarea Moldovei pe scena Eurovision, la prezentarea campaniei ca exemplu pentru toate țările participante în concurs”, se menționează în mesaj.
În cadrul workshopului a fost prezentat modul în care a fost construită campania „Moldova is on Duty!”, de la imaginea lui Satoshi până la comunicarea cu publicul și celelalte delegații.
„În sesiunea «Moldova is on Duty!» s-a prezentat strategia și procesul creativ din spatele campaniei: de la identitatea artistului și conținutul digital până la comunicarea cu fanii, presa și ceilalți participanți. Munca prin care povestea lui Satoshi și a Moldovei a ajuns dincolo de cele trei minute pe scenă”, precizează Versus Artist.
Amintim că Satoshi a fost ales să reprezinte Republica Moldova la Eurovision 2026 cu piesa „Viva Moldova!”. Artistul a evoluat primul în semifinală și s-a calificat în finală, unde a acumulat 226 de puncte și s-a clasat pe locul opt.



