Toate știrile

Al șaptelea candidat pentru parlamentarele din Hâncești a fost înregistrat oficial în cursă

Anatolie Postolachi, candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova pentru alegerile parlamentare noi din circumscripția nr. 38, Hâncești, a fost astăzi înregistrat oficial în cursa electorală. Acesta este cel de-al șaptelea pretendent la fotoliul de deputat în cadrul scrutinului din 15 martie. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Anatolie Postolachi s-a născut în satul Buțeni, raionul Hâncești, are 47 de ani și este jurist de profesie. A activat ca primar al satului său de baștină în perioada anilor 1999 – 2007. Ulterior, timp de doi ani, a fost vicepreședinte al raionului Hâncești, iar din 2009 până în 2013 a exercitat funcția de șef al Organizației Teritoriale Hâncești și reprezentant al Guvernului în teritoriu (2009-2013).

Amintim că la alegerile din Hâncești au fost înregistrați deja șase candidați. Este vorba de Ion Mereuță (PDM), Ștefan Gațcan (PSRM), Olesea Stamate (PAS), Vitalie Balinschi (Partidul „ȘOR”), Dorin Chirtoacă (Blocul Electoral UNIREA) și Grigore Cobzac (candidat independent, susținut de PUN și PPDA).

CEC a anunțat ieri că va deschide 44 de secții de votare în circumscripția nr. 38 pentru scrutinul din 15 martie. Campania electorală urmează să înceapă pe 14 februarie.

Irina Postolachi

Recent Posts

Dublu succes pentru R. Moldova la Europenele de haltere: Sportivii au cucerit aurul și argintul

Halterofilii moldoveni Tudor Cristea și Ilia Costic au cucerit aurul și argintul la Campionatul European…

12 ore ago

„Sacoșa neagră”: Înregistrările cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov sunt copii. Experții nu le pot confirma autenticitatea

Înregistrările video care fac parte din dosarul cunoscut generic „Sacoșa neagră”, în care apar Igor…

12 ore ago

Achiziție de aproape 6 milioane de lei pentru 27 august: Lucrările în PMAN au început înainte de termenul-limită pentru oferte

Aproape 6 milioane de lei urmează să fie cheltuiți pentru serviciile tehnice necesare manifestărilor de…

13 ore ago

Guvernul a anunțat programul pentru 27 august: Paradă militară și concert în centrul Chișinăului

Republica Moldova va marca joi, 27 august, 35 de ani de la proclamarea Independenței. Guvernul…

13 ore ago

Fostul primar de Căușeni, găsit vinovat de huliganism. Procurorul ceruse un an de închisoare

Fostul primar al orașului Căușeni Anatolie Donțu a fost recunoscut vinovat de huliganism și condamnat…

14 ore ago

„Linia Independenței” nu va fi gata de Ziua Independenței: Darea în exploatare a liniei Vulcănești–Chișinău, amânată

Darea în exploatare a Liniei electrice Vulcănești–Chișinău de 400 kV va fi amânată, după ce…

14 ore ago