fbpx

„Air Moldova” riscă să nu mai opereze zboruri. Anunțul Autorității Aeronautice Civile în contextul anulării mai multor curse

În contextul anulării unei serii de zboruri din data de 12 aprilie curent, Roma – Chişinău, Milano – Chişinău şi Londra – Chişinău de către Air Moldova, Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a venit cu o reacție prin care informează că monitorizează îndeaproape situația curentă a operatorului aerian.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit AAC, motivul pentru anularea zborurilor este situația financiară precară a operatorului aerian și imposibilitatea achitării pentru serviciile prestate de către terți cum ar fi: Întreprinderea de deservire la sol ce prestează servicii de alimentare cu combustibil pentru aeronave și lessorii care au oferit în chirie, pe termen scurt, aeronave pentru a suplini capacitățile operaționale.

„În cazul neremedierii situației financiare în termeni proximi și suplinirea cu flotă de aeronave suficiente pentru prestarea serviciilor în care s-au angajat, compania aeriană riscă să îi fie suspendat Certificatul de Operator Aerian.”, se arată în comunicatul companiei.

Pasagerii ale căror zboruri au fost anulate, pot apela Telefonul consumatorului – (022) 823583 sau își pot revendica drepturile accesând acest link, anunță Autoritatea Aeronautică Civilă.

„Air Moldova” a venit mai târziu cu precizări despre cele 3 zboruri anulate ieri, 12 aprilie 2023.
Compania aeriană susține că conturile companiei aeriene Air Moldova au fost blocate, iar din acest motiv, compania nu a avut posibilitatea să achite serviciile Întreprinderii de Stat Aeroportul Internațional Chișinău, aeronavelor contractate în regim wet lease și alimentarea cu combustibil a acestora pentru a opera cele 3 zboruri, ulterior anulate.

„La ora actuală, „Air Moldova” a ajuns la un numitor comun cu creditorul care a blocat conturile și poate opera cu acestea în regim normal. Cu toate că, Air Moldova se află într-o situație dificilă, fără aeronavele proprii din luna martie, compania a fost condiționată de către bancă să majoreze suma de depozit pentru garantarea rambursării biletelor neutilizate. Ceea ce înseamnă că: Air Moldova nu încasează o mare parte din bani în urma vânzărilor online, astfel formându-se un deficit de mijloace bănești necesare pentru activitatea companiei.”, se menționează în comunicatul companiei.

Articole asemănătoare

Back to top button