fbpx

Accident de groază la Codreanca: 5 persoane au ars de vii, iar alte 7, inclusiv copii, au fost spitalizate

Accident cumplit pe traseul M 5, Chișinău – Bălți, în apropierea localității Codreanca, cu implicarea unui Opel și un Mitsubishi, anunță Poliția.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La fața locului polițiștii au stabilit preliminar că unul dintre automobile nu s-ar fi asigurat și, efectuând manevra de depășire peste linia continuă, s-a tamponat frontal cu automobilul ce se deplasa din sens opus.

În urma impactului, ambele unități de transport au izbucnit în flăcări, 5 persoane au fost depistate carbonizate, iar alte 7 persoane, printre care și minori, au fost transportate la spital.

IGSU anunță că apelul de la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:23. Potrivit informațiilor, în urma impactului, două automobile în care au rămas blocate mai multe persoane au fost cuprinse de flăcări.

„La fața locului au intervenit trei echipe de pompieri, care au stabilit că un automobil de marcă Mitsubishi, în care se aflau 5 persoane și anume trei maturi și doi minori s-a tamponat cu un alt automobil de model Opel în care se deplasau 6 persoane printre care 3 maturi și 3 minori. În urma impactului autovehiculele au luat foc.  Salvatorii au stins mijloacele de transport, care au fost distruse totalmente de foc.

În urma accidentului și incendiului în interiorul autovehiculelor au decedat 5 persoane.  Totodată, până la intervenția salvatorilor, oamenii au reușit să evacueze din automobilul Mitsubishi un matur și doi minori, dar și  alți trei minori din automobilul Opel. Victimele au fost preluate de urgență de medici la spital.”, menționează sursa.

Articole asemănătoare

Back to top button