Toate știrile

„5 februarie, a fost noaptea când mai nu mi-am pierdut fiica”. Mesajul emoționant al mamei tinerei accidentate pe viaduct

„Noaptea de 5 februarie 2023, a fost noaptea când mai nu mi-am pierdut fiica”. Așa și-a început mesajul mama Marcelei Paladi, tânăra care a rămas fără picioare în urma accidentui de pe viaduct.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Elena Paladi susține că noaptea respectivă a fost cea mai lungă și neagră din viața familiei ei.

„Orele treceau ca secundele când nu știam dacă îi voi mai vedea ochii și zâmbetul fetiței mele. Nu înțelegeam, de ce și cum copila mea de 25 ani a ajuns în stare gravă și medicii lupta pentru ea, a menționat Elena Paladi.

Mama tinerei accidentate susține că Marcela și-a revenit cu o dorință puternică de a trăi și sigură în puterile ei că va putea face față la tot ce o așteaptă.

„Doare și e greu să îți scrii sentimentele, atunci când sufletul plânge, să explici la fiecare ce s-a întâmplat, e de parcă retrăiesc acea noapte. Nu credeam că sunt în stare să scriu, dar cu părere de rău, este nevoie pentru ea pentru fetița mea, a mai scris Elena Paladi în postarea sa.

O tânără de 26 de ani a ajuns la spital în stare extrem de gravă după ce a fost strivită între două mașini.  Accidentul rutier a avut loc în noaptea de duminică la ora 00:50, pe bulevardul Dacia.

Potrivit oamenilor legii, un automobil de marca Volkswagen s-a izbit într-un Volvo condus de o tânără de 26 de ani. În urma impactului Volkswagenul a fost proiectat pe altă bandă.

Potrivit poliției, în acele momente tânăra deja ieșise din automobilul ei, și s-a apropiat de portbagaj pentru a căuta și a instala triunghiul de avarie pe șosea, moment în care a fost tamponată de un alt automobil, fiind practic strivită între două vehicule.

Tânăra care a rămas cu picioarele amputate în urma accidentului grav de pe viaduct, în noaptea de 5 februarie, solicită ajutorul oamenilor. Marcela Paladi susține că are nevoie de bani pentru a face față cheltuielilor necesare pentru perioada de reabilitare precum intervenții chirurgicale, masaj de reabilitare, ședințe de kinetoterapie, implanturi la ambele picioare, un pat performant, dar și un scaun cu rotile.

Redacția

Recent Posts

Salariile minime în Europa în 2026: unde se situează Republica Moldova

Salariile minime în Europa continuă să varieze semnificativ la începutul anului 2026, iar Republica Moldova…

13 ore ago

„Nu am făcut nicio greșeală”: Trump refuză să prezinte scuze pentru videoclipul cu soții Obama reprezentați drept maimuțe

Preşedintele SUA Donald Trump a declarat că a vizionat prima parte a unui videoclip care…

14 ore ago

video | JD Vance și soția sa, huiduiți la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă din Italia

Vicepreședintele american JD Vance și soția sa Usha, dar și sportivii americani au fost fluierați…

14 ore ago

Salariile directorilor ANRE vor fi cu 20% mai mici

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță vineri, 6 februarie, că a fost aprobată…

14 ore ago

video | Mandatul lăsat vacant de Nichita, preluat de o nouă deputată: „Este o mare onoare pentru mine”

Jurista Tatiana Rotari va accede în Parlamentul Republicii Moldova, după ce a semnat, pe 6…

15 ore ago

Intervenții în toată R. Moldova în contextul Codului Galben de polei. Cum se circulă pe trasee

Autoritățile continuă intervențiile în contextul codului galben de polei și ghețuș, instituit la nivel național…

16 ore ago