Sărbătorim Ziua Vinului acasă! ZUGO îți recomandă cum să combini 10 bucate tradiționale moldovenești cu licoarea potrivită
În primul weekend din octombrie, tradițional, în Moldova este marcată Ziua Vinului. Din păcate, pandemia a dat peste cap planurile moldovenilor referitor la eveniment, însă acesta nu este un motiv să nu celebrăm băutura tradițională.
Pentru mulți dintre cititorii noștri vor marca evenimentul acasă, ZUGO le recomandă 10 tipuri de gustoșenii pe care le pot servi și vinul care li se potrivește (după părerea noastră).
Mămăliga
Acest fel de mâncare se consideră „rege” al gastronomiei moldovenești. Așadar, în dependență de modul în care este servit va fi ales și vinul. Dacă pe lângă mămăligă aveți tocăniță de porc, miel sau vită – optați pentru vin roșu sec, iar în cazul unei tochituri de pui – puteți încerca și un vin alb, demisec.
Sarmalele
În cazul lor, băutura va fi aleasă în dependență de frunza în care au fost învelite sarmalele, tipul de carne și crupele folosite, dar și modul în care sunt servite. De regulă, Feteasca neagră este potrivită pentru sărmăluțele care au carne de porc. Totuși, există și somelieri care recomandă Chardonnay la sărmăluțe.
Mici și cârnăciori
Cu siguranță nu există nimic mai bun decât un vin roșu, sec, cu miros de butoi, atunci când vine vorba de cărnuri. Totuși, dacă este vorba despre cârnăciori din carne de pui, puteți experimenta și încerca să le combinați cu soiuri de vin alb.
Clătite dulci cu brânză și miere (mule)
Specialiștii susțin că deserturile se servesc cu vinuri dulci, de cele mai multe ori albe. Noi, însă, suntem de părerea că la mulele tradiționale moldovenești se potrivește și un pahar de vin roșu sec.
Tocănița de sezon
Ghiveciul se combină potrivit cu vinul roșu sec. Poate fi vorba despre un PinotNoir, Cabernet sau Rara Neagră. Chiar și așa, totul depinde de gustul celui care va servi bucatele, dar și de ingredientele adăugate în tocăniță.
Baba neagră
Precum am menționat mai devreme, regula spune că deserturile trebuie servite cu licoare dulce. Noi, însă, facem abstracție de acesta fapt și susținem că baba neagra se potrivește minunat și cu vinul roșu sec, dar și cu cel alb dulce.
Plăcințelele
În acesta caz vinul va fi ales inclusiv în dependență de umplutură. De exemplu, plăcințelele cu carne vor fi potrivite cu vin roșu sec, iar cele cu brânză s-ar putea combina bine și cu un rose.
Colțunașii
Dacă aveți colțunași cu brânză – nu veți dacă greși când îi serviți cu vin alb sec, cei cu cartofi, ciuperci sau carne se vor combina de minune cu soiuri precum Merlot sau Cabernet.
Brânza de oi
Dacă v-ați născut în Moldova, nu găsiți nimic mai potrivit pentru a fi servit cu brânza de oaie decât vinul roșu. Încercați Merlot, Cabernet sau Pinot Noir, Syrah sau Malbec.
Învârtite cu mac
Probabil acesta a fost deliciul copilăriei pentru mulți dintre noi, iar pe la sate se mai găsesc gospodine care îl prepară de sărbători. Ca ți în cazul celorlalte deserturi, regula spune că băutura trebuie să fie dulce, dar noi vă recomandăm (din experiență) vinul roșu de casă pentru acest desert.