Universitatea din Harkiv, distrusă de un atac rusesc cu rachete. Cele mai recente informații privind războiul din Ucraina

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat că Universitatea Pedagogică din oraşul Harkiv în nord-estul Ucrainei a fost distrusă miercuri într-un atac cu rachete ruseşti.
Clădirea principală, sălile de curs, muzeul universitar şi biblioteca ştiinţifică au fost lovite, a spus preşedintele Zelenski în discursul său video de miercuri seara, scrie digi24.ro.
„Acest lucru caracterizează invazia rusă cu o acurateţe de 100%. Când vine vorba de definiţia barbariei, acest atac se potriveşte cel mai bine”, a mai spus şeful statului ucrainean.
Liderul de la Kiev a ținut să precizeze și că armele trimise de partenerii occidentali ai Kievului funcţionează „foarte puternic” şi a lăudat preciza lor.
„Armata ucraineană foloseşte artileria pentru a distruge depozite şi alte ţinte care sunt importante din punct de vedere logistic pentru Rusia”, a mai transmis Zelenski.
„Şi aceasta reduce semnificativ potenţialul ofensiv al armatei ruse. Pierderile ocupanţilor nu vor face decât să crească în fiecare săptămână, la fel ca şi dificultatea de a le aproviziona”, a adăugat președintele Ucrainei.
Cele mai recente informații legate de desfășurarea evenimentelor din Ucraina:
- Aliații est-europeni care trimit în Ucraina armament mai vechi vor primi la schimb arme din Germania
- Ucraina și Rusia se acuză reciproc că pregătesc atacuri cu arme chimice
- Rușii spun că au distrus două sisteme HIMARS trimise de Occident, Kievul neagă
- Ursula von der Leyen avertizează UE să se pregătească pentru întreruperea completă a gazului rusesc
- Rusia închide o conductă de petrol care alimenta și România
- Bulgaria a blocat un transfer bancar către Ambasada Rusiei
- Moscova recunoaşte că nava despre care Ucraina susține că transportă cereale furate este controlată în Turcia
- Avertismentul lui Medevdev: „Numai ideea de a pedepsi o ţară care are cel mai mare arsenal nuclear din lume este în sine una absurdă”
- Rusia critică publicarea discuției Macron – Putin. Lavrov: „Eticheta diplomatică nu prevede scurgeri unilaterale” de înregistrări
- Deși Rusia a încălcat dreptul internațional prin invadarea Ucrainei, Lavrov cere țărilor lumii să respecte legile internaționale