fbpx

Un avion rusesc s-a prăbușit peste o casă în Cernihiv. Locatarii au scăpat ca prin minune

Obsesia pentru ordine a Iuliei Hrebnieva a fost cea care a salvat viața familiei sale. Mai întâi, și-a trimis soțul afară ca să repare încuietoarea de la ușa casei. Apoi și-a chemat copiii la subsol, insistând ca aceștia să o ajute să facă ordine în spațiul în care dormeau în fiecare noapte pentru a se pune la adăpost de atacurile cu rachete rusești. Acela a fost momentul în care un avion de luptă rusesc Su-34 s-a prăbușit peste acoperișul casei lor cu două etaje din Cernihiv, relatează The New York Times, citat de digi24.ro.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La câteva străzi distanță, Vitali Serhienko nu a fost la fel de norocos. Pilotul avionului rusesc doborât reușise să se catapulteze. Serhienko și cumnatul său, Serhi Tkacenko, au auzit pași pe acoperiș și au ieșit să vadă ce se întâmplă. „Am vrut să-l prindem”, povestește Serhi Tkacenko. Cei doi bărbați se apropiau de sursa zgomotului din direcții opuse, când Serhi a auzit focuri de armă. Pilotul îl împușcase pe cumnatul său în piept, iar acesta a murit prăbușindu-se peste cotețul de pui.

Tragedia lovește la întâmplare în război, iar pe 5 martie, când avionul rusesc a căzut din cer, a avut consecințe aproape paradoxale la Cernihiv, oraș din nordul Ucrainei. O familie a supraviețuit, aproape în mod miraculos, în timp ce Vitali Serhienko, aflat în locul nepotrivit la momentul nepotrivit, a sfârșit prin a muri. Dar în ecuația supraviețuirii mai există un element: pilotul rus nu a mai avut ocazia să-și lanseze bombele.

„Dacă aceste bombe (pe care le purta avionul – n.r.) ar fi căzut peste Cernihiv, ar fi fost mult mai multe victime”, spune Iulia Hrebnieva în timp privește epava avionului, aflată încă în curte, la mai bine de două luni de la întâmplare. „Casa noastră l-a oprit”, spune femeia, dintre ruine.

Accidentul a mai făcut însă o victimă. Când flăcările s-au extins la o casă aflată vizavi, un bărbat în vârstă, imobilizat la pat, a murit carbonizat.

Soțul Iuliei – culmea, pilot militar în retragere – a suferit arsuri pe mâini și pe față, dar a reușit să fugă după ajutor și a reușit să-și scoată soția și pe cei patru copii din subsol. „Dacă ușa nu era deschisă, am fi murit arși de vii. Cărămizile se prăvăleau încontinuu, totul începuse să se cutremure”, își amintește Iulia.

Resturile avionului, un bombardier supersonic cu rază medie de acțiune, sunt încă împrăștiate în curtea Iuliei Hrebnieva. Între timp, dintre resturile metalice ale epavei s-au ițit niște lalele.

Iulia Hrebnieva nu contenește să se minuneze de întorsătura evenimentelor din viața ei. „Pe 5 martie, împărțeam haine și mâncare oamenilor. Pe 6 martie, nu mai aveam eu nimic și oamenii au început să ne aducă ei nouă”, povestește femeia.

Este hotărâtă să își reconstruiască casa. Soțul ei se află în prezent cu copiii în Norvegia. „Eu vreau să rămân. Chiar vreau să rămân aici și să îmi refac casa chiar în acest loc, doar ca să le fac în ciudă rușiștilor”, spune ea folosind cuvântul pentru „fasciștii ruși” care s-a răspândit în Ucraina de la invazie.

„Vreau să le arăt tuturor că războiul este război, dar viața continuă. Noi, ucrainenii, suntem puternici și de neînvins. De neînvins”, rostește ea cu tărie.

Articole asemănătoare

Back to top button