SUA sprijină Republica Moldova cu încă 50 de milioane de dolari pentru „a face față acestui război brutal al Rusiei”
SUA oferă suplimentar Republicii Moldova 50 de milioane de dolari pentru a ajuta Guvernul și cetățenii „să facă față acestui război brutal al Rusiei”. Anunțul a fost făcută duminică de către ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, aflată într-o vizită în Republica Moldova.
„SUA anunță această asistență înainte de conferință de sprijin a Republicii Moldova, care va avea loc la Berlin pentru a genera și a acumula mai multă asistență din toată lumea pentru R. Moldova și reformele sale, precum și agenda de reziliență.
Aceasta este adițional pe lângă cele peste 20 milioane de dolari pe care le-am oferit deja Republicii Moldova pentru eforturile sale umanitare, care asigură refugiații și au de mâncare, apă curată de consumat, precum și toate cele de ce au nevoie. Vom continua să oferim această asistență în următoarele zile și luni”, a declarat ambasadoarea SUA la ONU.
La întrevederea cu prim-ministra Natalia Gavrilița, cele două oficiale au făcut un schimb de opinii privind evoluția situației din regiune, pledând pentru încetarea acțiunilor militare și soluționarea pe cale pașnică a conflictului care afectează în mod direct și Republica Moldova.
Gavrilița a apreciat asistența SUA în condițiile crizei umanitare, menționând că vizita ambasadoarei în R. Moldova este un semnal puternic de suport din partea americană, dar și din partea organizațiilor de sub umbrela Națiunilor Unite. Prim-ministra a subliniat că ajutorul comunității internaționale este necesar pentru sporirea capacităților instituțiilor implicate în gestionarea crizei, accentuând că Guvernul rămâne ferm angajat în asigurarea protecției celor care caută refugiu în Republica Moldova.
„Încă de la începutul războiului am văzut o coeziune socială fără precedent aici, la noi acasă. Am văzut cât de bine pot colabora instituțiile statului, voluntarii, sectorul privat și diaspora moldovenească pentru a ajuta oamenii care fug din calea războiului. Avem multe centre de plasament amenajate de agenți economici, de organizații non-guvernamentale și comunități locale – familiilor refugiate din Ucraina li s-au oferit adăpost, hrană și compasiune. Solidaritate – este cuvântul care descrie cel mai bine această perioadă. Solidaritate am văzut din partea statelor europene, comunităților internaționale și, evident, a statului American”, a spus Natalia Gavrilița.
„Vizita mea în Republica Moldova este un semn de prietenie și apreciere față de Guvernul pe care îl conduceți. Provocarea cu care vă confruntați acum este una imensă, dar să știți că toată lumea vă admiră curajul și determinarea de care dați dovadă în oferirea ajutorului cetățenilor ucraineni”, a mai spus Linda Thomas-Greenfield.
Părțile au discutat și despre colaborarea Republicii Moldova cu SUA în cadrul Națiunilor Unite, precum și importanța dialogului moldo-american în avansarea proceselor democratice din țara noastră, asigurarea dezvoltării și bunăstării Republicii Moldova, indiferent de crizele majore care o lovesc.