fbpx

Moscova avertizează: Încercările Ucrainei de a recupera viitoarele teritorii anexate vor fi considerate atacuri împotriva Rusiei

Încercările Ucrainei de a recupera Donbasul, precum şi regiunile Zaporojie şi Herson dupa intrarea lor în componenţa Rusiei în urma referendumurilor, vor fi considerate atacuri împotriva Rusiei, în conformitate cu Constituţia rusă, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Interfax.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, odată ce aceste regiuni vor fi recunoscute ca parte a Rusiei, ele vor fi protejate la fel ca şi alte teritorii ruseşti, a spus Peskov, citat de Interfax.

Procedura de încorporare a teritoriilor ucrainene Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie în componenţa Rusiei, în cazul unui sprijin popular la referendumurile respective, va fi efectuată „rapid”, a mai spus Dmitri Peskov, informează Agerpres.

„Sunt convins că acest lucru va fi destul de rapid”, a afirmat Peskov în conferinţa sa de presă zilnică, referindu-se la procedurile de anexare. El a explicat că rezultatul consultărilor populare va fi supus mai întâi unei „serii de proceduri” în parlament, iar apoi documentul final va fi promulgat de preşedintele rus.

Presa de stat rusă a relatat că referendumul a început vineri dimineață în teritoriile ocupate de ruși în Ucraina. Conform Tass, „votul a început la ora 08:00 (ora locală) în Republica Populară Donețk și Republica Populară Lugansk, precum și în regiunea Herson și în teritoriile eliberate din regiunea Zaporojie”, scrie Digi24.

Guvernatorul ucrainean al regiunii Lugansk, Serghei Haidai, a susținut într-o postare pe Telegram că forțele ruse constrâng locuitorii să voteze și le interzic să părăsească zona. „Conform informațiilor disponibile, ocupanții creează grupuri armate care să meargă din casă în casă și să forțeze oamenii să participe la așa-numitul referendum”, a spus oficialul ucrainean.

Articole asemănătoare

Back to top button