fbpx

Ce spune Zelenski despre un eventual atac asupra Ucrainei din Transnistria

Volodimir Zelenski nu consideră că posibilitatea unei ofensive a unui grup rusesc de pe teritoriul Transnistriei ar putea reprezenta o amenințare serioasă pentru Ucraina. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat postului italian de televiziune Rai 1, potrivit publicației ucrainene Pravda.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Ar putea avea loc un atac în Transnistria, unde 100% din populație este controlată de Rusia. Acolo sunt atât trupe locale, cât și rusești. Este posibil să fie până la 15.000 de oameni, dar nu sunt foarte pregătiți. Ei nu au granițe cu Rusia, ci doar cu noi și cu Moldova. Ei pot avea trupe suplimentare doar pe cale aeriană, pe mare etc”, a spus Zelenski.

„Această parte a grupului, dacă pleacă, nu ne este foarte frică de ei, pentru că până la 3000 din acești 15.000 de oameni știu cum să lupte. Poate fi o provocare, dar nu vedem o mare amenințare acolo”, a adăugat președintele.

Reamintim că, după 22 aprilie, când un purtător de cuvânt al armatei ruse a declarat că sarcina trupelor ruse în „a doua fază a operațiunii speciale” din Ucraina este de a stabili „controlul deplin asupra Donbasului și sudului Ucrainei” și de a ajunge în Transnistria, în regiune autoritățile pro-ruse au raportat o serie de atacuri teroriste.

Articole asemănătoare

Back to top button