fbpx

Cancelarul Germaniei califică „viziunea foarte imperialistă” a Rusiei drept „extrem de ameninţătoare”

Cancelarul german Olaf Scholz a acuzat Rusia că a atacat Ucraina „dintr-o viziune foarte imperialistă” asupra lumii şi a insistat că trebuie subliniat foarte clar că scopul Rusiei a fost de a captura teritorii prin intermediul războiului, transmite miercuri dpa.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

„Nu putem şi nu vom accepta acest lucru”, a declarat Scholz participanţilor la o reuniune găzduită la Dusseldorf de grupul parlamentar al landului Renania de Nord-Westfalia.

„Aceasta este într-adevăr o situaţie serioasă şi foarte, foarte, foarte ameninţătoare”, a spus Scholz, adăugând că lumea liberă, care a făcut front comun, are dreptate să impună rapid sancţiuni eficiente împotriva Rusiei.

Scholz a apreciat că preşedintele rus Vladimir Putin nu a anticipat că ucrainenii vor să aibă propria lor naţiune şi că şeful de la Kremlin şi armata sa se vor confrunta cu rezistenţa ucraineană. „Inclusiv ucrainenii rusofoni se opun acestei invazii”, a subliniat Scholz, potrivit Agerpres.

Cancelarul german a amintit că a vorbit de multe ori cu Putin şi că ştie că acesta este un politician care se concentrează pe geopolitică. Scholz a calificat drept greşită această abordare, avertizând că accentul pe frontierele istorice ar duce la război în Europa.

Succesele de securitate din ultimele decenii includ integritatea şi inviolabilitatea frontierelor europene, a remarcat Scholz, adăugând că acestea au fost confirmate inclusiv prin decizii comune cu Rusia. Cancelarul german a făcut apel la o refacere a consensului conform căruia graniţele nu mai trebuie mutate.

Articole asemănătoare

Back to top button