fbpx

Vor fi aplicate sancțiuni pentru violență asupra medicilor. Inițiativa Partidului ȘOR, votată unanim în Parlament

Parlamentul a votat vineri, 20 noiembrie, un proiect de lege elaborat de deputații Partidului Politic ȘOR, menit să asigure securitatea medicilor în exercițiul funcțiunii. Inițiativa a fost salutată și de reprezentanții altor fracțiuni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Proiectul prevede modificări ale Codului penal și Codului contravențional. În Codul penal se vor introduce introduse două articole noi, care definesc statutul de medic și lucrător medical. De asemenea, proiectul prevede stabilirea normelor care să protejeze angajații sistemului medical aflați în exercitarea funcțiunii și în alte spații decât spitalele.

De asemenea, conform documentului, urmează să se aplice modificări ale Codului contravențional, care stabilesc pedepsele pentru ultragierea medicilor.

Deputatul Partidului ȘOR, Vadim Fotescu, care a prezentat inițiativa, a menționat că în urma analizei legislației penale și contravenționale în ceea ce privește faptele sancționate de lege, comise împotriva medicilor și lucrătorilor medicali, au fost constatate mai multe lacune și elemente de inechitate. Astfel, deși cele două legi prevăd fapte care îi vizează pe angajații din medicină, o definiție a acestora nu este reglementată.

„Acest lucru denotă o lipsă de claritate și previzibilitate a prevederilor legale, în contextul în care nici o altă lege nu conține o definiție a medicului și lucrătorului medical”, a precizat deputatul.

Proiectul a fost votat în unanimitate în prima lectură. Totodată, Partidul ȘOR a elaborat și alte inițiative legislative în vederea protejării medicilor. Unul dintre acestea prevede egalarea statutului medicilor cu cel al militarilor și presupune un șir de facilități, inclusiv circulația gratuită în transportul public.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

P.

Articole asemănătoare

Back to top button