video | „Vă ajunge salariul?” – Ce leafă încasează Maia Sandu și cum se descurcă lunar

Maia Sandu spune că primește salariu de aproximativ 21.000 de lei. Oficiala afirmă că trăiește din salariul pe care îl are și nu face cheltuieli peste posibilități. Afirmațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbra” de la Jurnal TV.
„Bine, sigur că mi-ajunge, că nu trăiesc din bani împrumutați, trăiesc din salariul pe care-l am — cât am, atâta cheltui. Când am avut mai mult, am cheltuit mai mult. Acum am mai puțin… sau, mă rog, mai puțin. Pentru că o să fie mulți oameni care o să zică că ei au mai puțin. Trebuie să reușim să creștem economia, să o dezvoltăm, atunci o să putem să ne creștem salariile”, a declarat Maia Sandu.
Potrivit șefei statului, salariul său net este în jur de 21.000 de lei lunar, echivalentul a puțin peste 1.000 de euro.
În cadrul aceleiași emisiuni, Maia Sandu a vorbit și despre planurile de Paște: „Petrec Paștele alături de familie, alături de cei dragi, lucru pe care îl doresc și concetățenilor noștri.”