video | Reacția partidului lui Cavcaliuc, după finalizarea urmării penale: „Toți cei implicați în acest fals abuziv să fie trași la răspundere”
Partidul Acasă Construim Europa (PACE) a venit cu o reacție după ce a fost anunțată finalizarea urmării penale a președintelui formațiunii, Gheorghe Cavcaliuc.
Membrii partidului atrag atenția instituțiilor de drept, dar și Ambasadorilor străini acreditați în Republica Moldova asupra modului în care sunt fabricate dosarele penale împotriva politicienilor de opoziție.
PACE solicită tuturor instituțiilor de resort să facă lumină în cazul falsificării dosarului penal în privinta președintelui formațiunii noastre, Gheorghe Cavcaliuc.
„Solicităm să fie scos imediat de sub urmărire penală, iar toți cei implicați în acest fals abuziv să fie trași la răspundere, conform legii”, se arată într-un video publicat pe rețelele de socializare.
Amintim că Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii SIS, au anunțat pe 25 ianuarie terminarea urmăririi penale în privința fostului șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc.