video | Protest cu slogane în fața Executivului: Deputații Partidului Șor și ai PCRM au cerut demisia Guvernului
Deputații Partidului Comuniștilor și ai Partidului Șor au protestat miercuri, 18 mai, în fața clădirii Guvernului. Parlamentarii, însoțiți de simpatizanți ai celor două formațiuni, au adus pancarte și au scandat lozinci anti-guvernamentale, printre care „Jos Guvernul” sau „Vremuri bune cu prețuri nebune!”.
Manifestanții au acuzat Guvernul să nu face față „scumpirilor fără precedent” și că nu este eficient în a depăși criza din Republica Moldova.
„Inflația atinge 27%, prețul gazului a înregistrat o creștere de șapte ori, timp de un an și jumătate, prețul energiei electrice a crescut cu 30%, iar furnizorii de energie electrică au cerut o nouă majorare a tarifelor. Totodată, prețul benzinei trece de pragul psihologic și va costa joi 30 de lei pentru un litru”, a spus deputata Partidului Șor, Marina Tauber, în opinia căreia Republica Moldova se confruntă în prezent cu cele mai complicate vremuri de la independență încoace.
„Le-am dat suficient timp pentru a-și demonstra capacitățile. Ce vedem în schimb? Prețuri mari, inflație de 27%. Nu vor să-i ajute pe oameni, resping inițiativele opoziției. Oamenii nu au nici bani și nici răbdare să mai facă față acestor „vremuri bune”. Jos Guvernarea! Jos Guvernul Maiei Sandu!”, a mai spus parlamentara.
Deputatul Vadim Fotescu se întreabă, însă, de ce inflația în Republica Moldova este mai mare decât în celelalte țări, inclusiv unele dintre care fac obiectul sancțiunilor sau sunt implicate în conflicte militare: „Guvernul trebuie să aibă un plan pentru a micșora această inflație, dar nu face nimic. Acțiunile executivului și ale celorlalte instituții ale statului nu au nicio legătură cu ceea ce se întâmplă în țară”, a declarat deputatul Partidului „ȘOR”, Vadim Fotescu.
Protestul a fost inițiat de PCRM, care a făcut apel la forțele de opoziție să protesteze față de actuala guvernare.