fbpx

video | Democrații vor demiterea Guvernului. Filip: „Nu avem timp de pierdut”

După victoria Maiei Sandu la prezidențiale, democrații vor demiterea Guvernului condus de Ion Chicu. Anunțul a fost făcut de Pavel Filip în cadrul unui briefing de presă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Liderul Partidului Democrat a menționat că este nevoie de un plan anticriză, dar și de numirea unui Guvern „al unității naționale”. În același timp, el consideră că este importantă „curățarea definitivă a clasei politice”.

„Împreună cu colegii am lucrat la un plan anticriză. Avem deja mai multe idei pentru acest plan și prioritățile pe care trebuie să ne concentrăm sunt lupta cu pandemia, relansarea economiei, reformarea justiției și organizarea alegerilor, libere și corecte, anticipate parlamentare”, a declarat Filip.

Potrivit lui Filip discuțiile trebuie demarate imediat, iar alegerile parlamentare anticipate ar trebuie să se desfășoare în toamna anului 2021. În același timp, politicianul a menționat că nu este timp de pierdut și partidele parlamentare ar trebui să discute subiectele menționate „până la sfârșitul lunii”.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button