fbpx

ultima oră, video | Socialiștii propun o altă persoană la funcția de premier. Dodon: Să creăm o majoritate pentru susținerea unui candidat apolitic

Igor Dodon spune că socialiștii vor o coaliție parlamentară situativă care să propună un alt candidat desemnat la funcția de prim-ministru. În cadrul unui briefing, liderul PSRM a precizat că această majoritate ar urma să o susțină pe „candidata apolitică și profesionistă” Mariana Durleșteanu la funcția de premier.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit lui Dodon, decizia a fost luată de către Consiliul Executivului Politic al PSRM. Declarația a fost făcută chiar în sediul Legislativului, în timp ce, în plenul Parlamentului, deputații puneau întrebări candidatei desemnate la funcția de premier, Natalia Gavrilița.

„Avem un președinte care bate recordurile. Întâi își bate joc de Constituție, apoi își bate joc de cetățeni cu această propunere fake de premier, apoi își bate joc de Gavrilița și de toți oamenii pe care i-au adunat pe lista de așa-ziși miniștri. Toți acești oameni sunt parte a unei scenete de prost gust. (…)”, a declarat Dodon.

Politicianul pune la îndoială că potențialii miniștri ar putea face ceva pentru Republica Moldova. Acesta tratează programul de guvernare drept „bătaie de joc”, iar situația „rușine politică”, în context anunțând despre candidata socialiștilor la șefia Executivului.

„Decizia noastră este de a nu vota acest Guvern. (…) Ar fi o lovitură grea pentru ea (n. red. Maia Sandu) dacă i-am vota Guvernul fake. (…) Luând act de situația critică, am luat decizia de a veni cu o propunere serioasă de premier, pe care o vom înainta chiar astăzi președintelui. Este vorba despre o persoană care este capabilă să gestioneze un Guvern de tranziție până la declanșarea alegerilor anticipate. (…).

Lansăm inițiativa de a forma o majoritate parlamentară de cel puțin 51 de deputați, care va activa doar pe perioada acestui mandat de tranziție, pentru susținerea unui candidat profesionist, responsabil și apolitic. (…) La această majoritate pot să adere toți deputații responsabili. (…) Numele candidatului la funcția de prim-ministru este doamna Mariana Durleșteanu. Propunerea este una total constituțională. Așadar, orice fel de refuz din partea președintelui va reprezenta o gravă încălcare a Constituției”, afirmă Dodon.

Precizăm că Mariana Durleșteanu este economistă de meserie. Anterior ea a exercitat funcția de ministră a Finanțelor, apoi a fost ambasadoare a Republicii Moldova în Marea Britanie.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button