fbpx

sondaj | Partidul care și-ar fi dublat scorul de la alegerile anticipate până în prezent

Potrivit rezultatelor sondajului publicat miercuri, 17 noiembrie, de Compania de Cercetare şi Strategii IMAS, încrederea în Partidul Șor creşte semnificativ. Astfel, formaţiunea condusă de Ilan Şor a crescut de două ori în sondaje în doar patru luni, iar Partidul Șor rămâne a treia forţă din Legislativ.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit cercetării, Partidul Șor își menține poziția a treia în topul partidelor în care cetățenii au cea mai mare încredere, scrie ziarulnational.md.

Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, pentru formaţiunea lui Ilan Şor ar vota circa 11% dintre alegătorii decişi, faţă de aproape 6% – câţi au votat la scrutinul anticipat din 11 iulie curent.

Pe prima poziţie se află PAS, cu 38,6%, iar pe a doua – BECS, pentru care şi-ar da votul 36,9% dinte alegători.

Partidul Șor s-ar afla pe a treia poziţie şi în topul preferinţelor oamenilor. Întrebaţi dacă au un partid preferat, aproximativ 13% dintre respondenții sondajului au afirmat că formaţiunea pe care o preferă este Partidul Șor.

Sondajul IMAS a fost realizat în perioada 23 octombrie – 15 noiembrie 2021, pe un eşantion de 893 de respondenţi. Potrivit autorilor cercetării, marja de eroare este de ±3.3%.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button