fbpx

Parlamentul, prin votul PSRM-Pentru Moldova, a „recunoscut caracterul captiv al Curții Constituționale”

Cu 54 de voturi (PSRM-Pentru Moldova), Parlamentul a votat Declarația cu privire la recunoașterea caracterului captiv al Curții Constituționale, care presupune nerecunoașterea decizia Curții care permite dizolvarea Parlamentului și votul de neîncredere pentru trei judecători constituționali: Domnica Manole, Nicolae Roșca și Liuba Șova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Autorii inițiativei sunt deputații PSRM. Deputatul Vasile Bolea a declarat că Declarația a fost elaborată în urma adoptării de către Înalta Curte a deciziei din 15 aprilie cu privire la existența circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului.

Potrivit textului Declarației, Parlamentul nu recunoaște decizia CC din 15 aprilie și să acorde vot de neîncredere judecătorilor constituționali: Domnica Manole, Nicolae Roșca și Liuba Șova.

În opinia socialiștilor, CC a deraiat și ignorat propria jurisprudență și practicile instituțiilor internaționale. De asemenea, CC a ignorat avizul Comisiei de la Veneția și a permis președintelui țării dizolvarea Parlamentului, în pofida existenței tuturor elementelor necesare pentru învestirea Guvernului – susține PSRM.

„Judecătorii constituționali numiți au admis în mod repetat derapajul constituțional și fentarea Constituției. Noi, deputații, avem obligația de a nu admite deraierea țării spre dictatură, edificând statul de drept și democrația în Republica Moldova. Având în vedere poziția consolidată a Secretarului General al Consiliului Europei, precum și a Comisiei de la Veneția, care califică dizolvarea Parlamentului drept o măsură extremă de ultim recurs, atestăm caracterul abuziv al avizului CC din 15 aprilie”, se menționează în Declarație.

Potrivit PSRM, decizia CC a acutizat criza politică și constituțională și este orientată spre uzurparea puterii în stat.

„Zero valoare juridică”

Opoziția a criticat dur inițiativa, menționând că Declarația nu are valoare juridică și este semnul disperării majorității PSRM-Pentru Moldova.

„E o dovadă în plus că PSRM-Șor nu-și doresc alegeri anticiapte și conservarea situației dezastruaose în care se află țară și de pe urma căreia au de beneficiat expoennții celor două partide. Aceste acțiuni sunt în detrimentul democrației și a așteptărilor cetățenilor”, a declarat președintele interimar al PAS, Igor Grosu, menționând că „au fost trecute liniile roșii”.

Această Declarație nu are niciun efect juridic, pentru că legislația prescrie foarte clar cum se poate demite un judecător al Curții Constituțioanle. Judecătorii CC sunt inamovibili și nu pot fi demiși înainte de termen. E o Declarație în disperare, vor să facă circ”, a declarat deputatul Sergiu Litvinenco.

Vezi și: video | „Încă o inițiativă toxică și populistă”. PAS și Platforma DA au părăsit ședința Parlamentului, după un vot al PSRM-Pentru Moldova

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button