fbpx

La un pas de demisia lui Stoianoglo? În Parlament se prezintă un proiect care ar permite eliberarea din funcție a procurorului general

În Parlament este dezbătut un proiect de lege privind posibilitatea demisiei procurorului general. Inițiativa este înaintară de către ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.

Demisia șefului Procuraturii ar putea avea loc după evaluarea lui. Aceasta poate avea loc nu mai mult decât o dată pe an.

Potrivit inițiativei, Comisia de evaluarea va fi formată din cinci membri. Unul dintre ei va fi propus de către președinte, unul de Ministerul Justiției, unul de către unul de însuși procurorul general, unul de Consiliul Superior al Magistraturii și unul – de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).

În cazul calificativului „eșuat”, Consiliul Superior al Procurorilor al urma să înainteze șefului statului eliberarea funcționarului din funcție. De menționat este că evaluarea lui poate fi cerută de președinte sau de cel puțin trei membri ai CSP.

Amintim că inițiativa apare pe fundalul discuțiilor tot mai frecvente despre plecarea lui Alexandr Stoianoglo din funcție. Experții constituționali susțin că de fiecare dată după schimbarea guvernării în Republica Moldova șeful Procuraturii a demisionat.

Prim-ministra Natalia Gavrilița nu exclude plecarea din funcție a procurorului general, însă oficialul nu consideră că a încălcat ceva și nu intenționează să demisioneze. Pe de altă parte, opoziția critică inițiativa și acuză membri ai actualului ministru al Justiției că ar fi participat la furtul miliardului, insinuând că astfel s-ar încerca evitarea pedepsei. Asemenea declarații au fost făcute inclusiv în plenul Parlamentului.

„Domnilor vă place cum niște hoți de miliarde citesc lecții de bună purtare. Acești oameni ne spun cum să trăim, soacre, părinți, am părinți, surori, căutați poate o sa găsiți ceva. În situația în care niște hoți care au sărăcit aceasta țară, este o rușine pentru acest Parlament”, a reacționat atunci Sergiu Litvinenco.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button