fbpx

Întrevedere la Parlament între Sandu și Filip. Democratul a asigurat-o pe președinta aleasă de „sprijin pentru curățarea clasei politice”

Lidera PAS, Maia Sandu, și liderul PDM, Pavel Filip, au avut o întrevedere luni în incinta Parlamentului. Anunțul despre întâlnire a fost făcut de ambele părți pe Facebook. Potrivit democratului, PDM a asigurat-o pe președinta aleasă de sprijin „în orice inițiativă de curățare a clasei politice”, întrucât, spune Pavel Filip, PDM a trecut recent printr-o „resetare a partidului”.

Am avut astăzi o foarte bună discuție cu președintele ales Maia Sandu. Am apreciat că dna Sandu a mulțumit primarilor și susținătorilor PDM pentru sprijin în campanie electorală și am asigurat-o că PDM rămâne un partener de încredere pe care se poate conta în edificarea unui stat modern și european”, a scris Filip pe Facebook.

Am discutat și despre gestionarea proastă a pandemiei și despre evoluțiile negative la acest subiect: numărul mare de cazuri noi, lipsa locurilor în spitale și insuficiența lucrătorilor medicali. Am discutat crearea unui grup de lucru pe platformă parlamentară, care să vină cu soluții urgente și imediate”, a mai scris Filip.

Potrivit Partidului Acțiune și Solidaritate, la întrevedere „s-au discutat subiecte importante la nivel parlamentar, inclusiv subiectul dizolvării Parlamentului”, precum și despre situația sanitară și economică gravă din Republica Moldova.

Președintele ales Maia Sandu a accentuat necesitatea alegerilor anticipate care să permită cetățenilor să aleagă un Parlament care să-i reprezinte și să aibă legitimitatea de a porni reformele necesare”, se arată în mesajul formațiunii.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button