fbpx

Ilan Șor, acuzații la adresa membrului CEC, Pavel Postică: Își presează colegii să o scoată pe Marina Tauber din cursa electorală

Membrul Comisiei Electorale Centrale (CEC), Pavel Postică, este acuzat de către președintele Partidului Șor, Ilan Șor, că ar face presiuni asupra celorlalți membri ai CEC pentru a-i convinge să o scoată pe Marina Tauber din cursa electorală de la Bălți. Acuzația a fost făcută în cadrul unei intervenții video pe pagina de Facebook a lui Ilan Șor. Acesta spune că Postică ar fi primit un ordin în acest sens de la șefa statului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Noi cunoaștem că ieri, în jurul orei 16:00, membrul CEC Pavel Postică, care se consideră un fel de lider informal al CEC, împuternicit de președintele Maia Sandu, i-a presat pe ceilalți membri ai CEC să o scoată pe Marina Tauber din alegeri. Știm, de asemenea, că Postică le-a spus membrilor CEC că acest ordin vine de sus, de la Maia Sandu, și le-a sugerat să nu se opună.

Vreau să mă adresez lui Pavel Postică și să-l atenționez că ceea ce face el este inadmisibil și că toate astea nu vor trece așa, pur și simplu. Dacă astăzi el se consideră protejatul puterii, trebuie să știe că după el vor veni…. Sunt niște fapte extrem de grave și nu vor rămâne fără urmări”, a declarat Ilan Șor.

Politicianul mai spune că, acum trei săptămâni, același Pavel Postică le-ar fi spus membrilor CEC că Marina Tauber trebuie retrasă din cursă, însă atunci nimeni nu l-a susținut.

Șor a venit cu un mesaj și pentru ceilalți membri ai CEC.

Sunt sigur că sunteți destul de copți pentru a înțelege că nu trebuie să faceți ceea ce vă cere Postică. Nu vă veți spăla de această murdărie niciodată. Orice veți face de acum înainte, independența dumneavoastră va fi zero. Asta pe lângă faptul că fiecare dintre voi va trebui să răspundă penal, în fața legii. Nu trebuie să repetați greșelile celorlalți membri ai CEC. Nu vă distrugeți carierele. Sunteți independenți și incoruptibili. Nu uitați acest lucru”, a mai spus politicianul.

Pavel Postică nu a venit, deocamdată, cu o reacție la acuzații..

Șor a avut un mesaj și pentru președinta Maia Sandu.

Ați venit la putere cu valul de promisiuni că veți lupta împotriva corupției, însă ceea ce faceți acum se numește corupție politică, or acest lucru este mult mai grav. Doamna Sandu, știți ce înseamnă furia poporului? În unele regiuni ale țării, furia poporului e atât de mare, încât nu va mai putea fi oprită. Înțeleg că vreți să-mi faceți rău, Partidului Șor, însă acum comiteți un furt. Le furați șansa bălțenilor de a avea o viață mai bună. Să nu credeți că oamenii sunt proști și nu înțeleg ce se întâmplă”, a conchis Ilan Șor.

Amintim că în municipiul Bălți urmează să aibă loc turul 2 al alegerilor locale, unde se vor duela Marina Tauber (candidata Partidului Șor) și Nicolai Grigorișin (candidat independent).

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button