fbpx

foto | Proiectul de reabilitare a drumurilor din Orhei continuă cu suportul echipei lui Ilan Șor. „Planificăm să mai renovăm alte câteva străzi”

Proiectul de reabilitare a drumurilor din Orhei continuă cu suportul echipei lui Ilan Șor. Patru străzi din sectorul Bucuria a orașului sunt în proces de renovare, chiar dacă, potrivit administrației publice locale, se prevedea realizarea acestor lucrări în 2021.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Reparația este în toi pe arterele Unirii, Colinelor, Florilor și Strada Nouă. Actualmente, pe cele patru străzi, este așternut stratul de pietriș, după care va fi pus asfalt fierbinte. Aici vor fi construite rigole și accese către gospodăriile cetățenilor.

Primarul de Orhei, Pavel Verejanu, a precizat că activitatea bine organizată a drumarilor locali, dar și gestionarea eficientă a surselor bugetar au permis ca reabilitarea străzilor secundare să înceapă mult mai devreme.

„Dacă ne vor permite condițiile meteorologice, planificăm să mai renovăm alte câteva străzi secundare din oraș. Chiar dacă a fost un an complicat, cu pandemie și crize, echipa noastră a făcut față tuturor provocărilor”, a declarat edilul.

Recent, alte patru străzi secundare au fost date în exploatare la Orhei, după ample lucrări de renovare. Unele dintre acestea nu mai fusese renovate de mai bine de 50 de ani.

În acest an, echipa lui Ilan Șor din Primăria Orhei a renovat toate străzile principale din municipiu. În ultimii cinci ani, din momentul venirii la putere la Orhei, investițiile bugetare locale în proiecte de reabilitare a infrastructurii rutiere au crescut de cinci ori. Lucrările sunt realizate de o întreprindere municipală de profil, ceea ce permite economisirea surselor bugetare cu până la 30%.

Această prezentare necesită JavaScript.

P.

Articole asemănătoare

Back to top button