doc | Proiectele care vizează CC, atacate la Înalta Curte. PAS a solicitat suspendarea acțiunii lor
Proiectele votate vineri de Parlament, care vizează Curtea Constituțională, au fost atacate de PAS. Anunțul a fost făcut de juristul formațiunii, Sergiu Litvinenco.
Acesta comunică despre faptul că Partidul Acțiune și Solidaritate a solicitat suspendarea acțiunii lor. „Sunt vădit neconstituționale și nu sunt altceva decât o tentativă de lovitura de stat”, afirmă parlamentarul.
Amintim că, în ședința de vineri a Legislativului, majoritatea PSRM-Pentru Moldova a anulat în Parlament decizia de numire a Domnicăi Manole în funcția de judecătoare la Curtea Constituțională (CC).
Ulterior, s-a decis să se aprobe pentru funcția vacantă de magistrat candidatura lui Boris Lupașcu. Unele voci din spațiul public afirmă, însă, că acesta ar putea să preia locul președintei CC, iar altele consideră că anularea decretului care o vizează pe Manole ar fi contrară legii.
De menționat este că misiunea diplomatică a Statelor Unite ale Americii afirmă că deciziile reprezintă „un semn îngrijorător pentru viitorul Moldovei”. În același timp, ambasadorul UE în țara noastră califică hotărârile drept un atac la adresa Constituției și atentare la independența magistraților.