fbpx

Deputații cer Guvernului să urgenteze recunoașterea permiselor de conducere ale moldovenilor cu reședința în alte state

Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană cere Guvernului să urgenteze negocierile privind recunoașterea permiselor de conducere ale cetățenilor moldoveni cu reședința în alte state. Membrii Comisiei au audiat astăzi, 15 decembrie, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) la acest subiect. „Trebuie să amplificăm negocierile cu țările în ceea ce privește recunoașterea permiselor de conducere eliberate în Moldova, să reluăm consultările, inclusiv pe linie diplomatică”, a spus președinta Comisiei, Violeta Ivanov.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Măsura ar veni să soluționeze una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă moldovenii din diaspora, care deși sunt stabiliți cu traiul în alte țări, nu pot folosi permisul de conducere moldovenesc.

Președintele Comisiei, Violeta Ivanov, a declarat că rezolvarea problemei trebuie urgentată.

Este un subiect foarte sensibil și important pentru cetățenii noștri de peste hotare. Suntem contactați de mulți cetățeni de-ai noștri din Diaspora care sunt interesați în rezolvarea problemei. Trebuie să amplificăm negocierile cu țările în ceea ce privește recunoașterea permiselor de conducere eliberate în Moldova, să reluăm consultările, inclusiv pe linie diplomatică. Cetățenii noștri de peste hotare așteaptă de la noi soluții în acest sens”, a spus reprezentanta Partidului Șor.

Potrivit secretarului de stat al MAI, Gheorghe Balan, în Republica Moldova există patru tipuri de permise de conducere, eliberate în diferite perioade. Până acum, R. Moldova a semnat acorduri de conversiune și/sau recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere cu două țări – Turcia și Italia.

Balan a informat că se negociază la acest subiect cu 12 state – Franța, Grecia, România, Lituania, Israel, Spania, Irlanda, Germania, Danemarca, Bosnia și Herțegovina, Qatar și Belgia. Olanda, Rusia, Marea Britanie și Portugalia au refuzat recunoașterea permiselor de conducere moldovenești.

Este prioritară pentru noi negocierea acestor acorduri mai ales în țările cu o diasporă moldovenească consistentă”, a informat Gheorghe Balan.

La finalul audierilor, Comisia parlamentară a decis că Executivul își va consolida eforturile în vederea soluționării problemei diasporei privind conversiunea și/sau recunoașterea permiselor de conducere ale cetățenilor moldoveni cu viza de reședință în alte state. MAI, în comun cu Agenția Servicii Publice, vor întreprinde toate măsurile pentru finalizarea și semnarea acordurilor în acest sens. MAI va finaliza toate procedurile de încheiere Acordurilor cu țările cu care au fost inițiate negocieri. La acest subiect, Ministerul de Externe va solicita misiunilor diplomatice moldovenești să intensifice dialogul cu autoritățile statelor de reședință.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button