Politică

Aurescu: R. Moldova se confruntă cu multiple atacuri hibride care au scopul de a deraia cursul reformelor

Potrivit ministrului Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, Republica Moldova se confruntă cu multiple atacuri hibride, care îmbracă cele mai variate forme. Potrivit lui, este vorba despre crize suprapuse şi generate artificial, iar scopul acestora este de a deraia cursul reformelor şi al integrării europene asumat de echipa guvernamentală şi preşedinta Maia Sandu.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Şeful diplomaţiei de la Bucureşti a precizat că una dintre aceste crize este generată de reducerea de către Gazprom, în fiecare lună, a volumelor de gaze naturale livrate Republicii Moldova.

„Vorbim de crize suprapuse şi generate artificial. Scopul acestora este unul foarte simplu: acela de a deraia cursul reformelor şi al integrării europene asumat ferm de preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern şi susţinut clar de majoritatea parlamentară. Spre exemplu, reducerea de către Gazprom, în fiecare lună, a volumelor de gaze naturale livrate Republicii Moldova”, a declarat ministrul în cadrul unui interviu pentru Agerpres.

În contextul viitoarei reuniuni a miniştrilor Afacerilor Externe din ţările membre NATO, care va avea loc la Bucureşti, în data de 29 și 30 noiembrie, Bogdan Aurescu a subliniat importanța faptului că Republica Moldova este invitată pentru prima data la un asemena eveniment, semn al cooperării pe care o are țara noastră cu aliații săi.

„Pachetul de asistenţă decis la Summitul NATO de la Madrid oferă sprijinul aliat pentru planurile Republicii Moldova pe termen lung pentru dezvoltarea şi modernizarea sectorului de securitate şi apărare”, a spus Bogdan Aurescu.

Bogdan Aurescu a asigurat că România va continua să fie „un contribuitor responsabil şi activ” la promovarea securităţii şi stabilităţii euroatlantice, inclusiv în ceea ce priveşte Republica Moldova.

 

Valeria Moiseenco

Recent Posts

Un bărbat a murit după ce ar fi pierdut controlul ATV-ului pe care-l conducea

Oamenii legii din Hîncești documentează un accident rutier produs joi, 5 noiembrie, în jurul orei…

8 ore ago

foto, update | Dronă „Gerbera” depistată la Rezina. Precizările poliției

update 19:00 | Specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției au stabilit că aparatul de zbor este…

10 ore ago

foto | Investiții europene în educație: Roboți industriali și echipamente moderne pentru studenții UTM

La Universitatea Tehnică a Moldovei, viitorii ingineri programează roboți industriali, simulează defecțiuni ale sistemelor electronice…

12 ore ago

video | Primele 100 de zile ale Guvernului Tofan: Ce realizări și probleme a prezentat premierul în bilanț

Premierul Vasile Tofan a prezentat joi, 5 noiembrie, bilanțul primelor 100 de zile de guvernare.…

12 ore ago

foto | Percheziții la Poliția de Frontieră: trei funcționari sunt vizați de delapidare. Un șef adjunct, reținut

Centrul Național Anticorupție, în comun cu Procuratura Anticorupție, desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză…

13 ore ago

Marta Kos vine la Chișinău. Oficiala va susține un discurs în plenul Parlamentului R. Moldova

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, este așteptată luni, 9 noiembrie, în Parlamentul Republicii Moldova,…

14 ore ago