fbpx

Aurescu: R. Moldova se confruntă cu multiple atacuri hibride care au scopul de a deraia cursul reformelor

Potrivit ministrului Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, Republica Moldova se confruntă cu multiple atacuri hibride, care îmbracă cele mai variate forme. Potrivit lui, este vorba despre crize suprapuse şi generate artificial, iar scopul acestora este de a deraia cursul reformelor şi al integrării europene asumat de echipa guvernamentală şi preşedinta Maia Sandu.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Şeful diplomaţiei de la Bucureşti a precizat că una dintre aceste crize este generată de reducerea de către Gazprom, în fiecare lună, a volumelor de gaze naturale livrate Republicii Moldova.

Vorbim de crize suprapuse şi generate artificial. Scopul acestora este unul foarte simplu: acela de a deraia cursul reformelor şi al integrării europene asumat ferm de preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern şi susţinut clar de majoritatea parlamentară. Spre exemplu, reducerea de către Gazprom, în fiecare lună, a volumelor de gaze naturale livrate Republicii Moldova”, a declarat ministrul în cadrul unui interviu pentru Agerpres.

În contextul viitoarei reuniuni a miniştrilor Afacerilor Externe din ţările membre NATO, care va avea loc la Bucureşti, în data de 29 și 30 noiembrie, Bogdan Aurescu a subliniat importanța faptului că Republica Moldova este invitată pentru prima data la un asemena eveniment, semn al cooperării pe care o are țara noastră cu aliații săi.

Pachetul de asistenţă decis la Summitul NATO de la Madrid oferă sprijinul aliat pentru planurile Republicii Moldova pe termen lung pentru dezvoltarea şi modernizarea sectorului de securitate şi apărare”, a spus Bogdan Aurescu.

Bogdan Aurescu a asigurat că România va continua să fie „un contribuitor responsabil şi activ” la promovarea securităţii şi stabilităţii euroatlantice, inclusiv în ceea ce priveşte Republica Moldova.

 

Articole asemănătoare

Back to top button