fbpx

Analist politic, după ce raionul Orhei a obținut cei mai mulți bani din buget în 2021: Un exemplu de comportament și atitudine față de alegători

Deputații Partidului Șor, aleși în circumscripții uninominale, sunt un exemplu de comportament și de atitudine față de alegătorii lor – consideră analistul politic Corneliu Ciurea – după ce raionul Orhei, unde în circumscripții au fost aleși liderul formațiunii, Ilan Șor și deputata Marina Tauber, a obținut cei mai mulți bani de la buget. Potrivit lui, acest lucru demonstrează că aceștia au depus eforturi pentru alegătorii lor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ciurea afirmă că acest lucru demonstrează că existența a două categorii de deputați – cei aleși în circumscripții, care luptă pentru propriii alegători, și cei care fac „politică mare”, fără să le pese de alegători.

Orheiul caracterizează în cel mai elocvent chip această împărțire a deputaților în două tabere mari – deputați de circumscripție, care au drept scop finanțarea propriilor raioane și parlamentari care fac politica mare și cărora nu le pasă nici de raioane și nici de circumscripțiile din care au fost aleși. Fiind fieful electoral a doi binecunoscuți deputați din partidul Șor – Ilan Șor și Marina Tauber – acest raion a primit o cifră record de investiții capitale potrivit principiului „noi suntem deputații voștri” al angajamentului politic al deputatului ales în fața propriilor alegători”, a scris analistul într-un editorial.

Acesta spune că deputații Partidului Șor sunt cunoscuți pentru relația de fidelitate cu alegătorii lor. „Trebuie să recunoaștem că deputații acestui partid, aleși pe circumscripții uninominale, acreditează o relație de fidelitate între deputat și alegătorul concret din propria circumscripție. E vorba chiar de un contract simbolic după modelul „Orhei – Monaco moldovenesc” – poate un pic exagerat dar în schimb oferind o perspectivă oamenilor dintr-o circumscripție concretă”, afirmă analistul.

Acest mod de comportament diferă radical de „extrateritorialitatea” multor politicieni ai dreptei care consideră că nu au un alegător concret, cu trup și chip care-l alege, ci unul abstract, întreg poporul, pe care-l poți ferici nu prin drumuri și apeducte construite ci prin discursuri sterile și fără finalitate despre integrare europeană sau atacuri la gâtul altor politicieni aflați la guvernare”, a arătat Ciurea.

Amintim că repartizarea banilor pentru primării în anul 2021 anul viitor, prevăzut în Legea bugetului pentru 2021, a ajuns subiect de examinare la Curtea Constituțională, după ce PAS a depus o sesizare la Înalte Curte. Potrivit formațiunii, suma de peste 303 milioane de lei a fost repartizată pe criterii politice.

Articole asemănătoare

Back to top button