fbpx

Partidul ȘOR anunță că ar fi supus unor atacuri. Conturile formațiunii au fost închise

Partidul Politic ȘOR și candidata sa la alegerile prezidențiale, Violeta Ivanov, ar fi ținta unei conspirații din partea autorităților, care și-ar propune să împiedice activitatea formațiunii în campania electorală. Declarația îi aparține deputatului Denis Ulanov.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Acesta, precum și juristul Dumitru Cazac, au făcut referire la presupusele încălcări comise de Victoriabank, care ar fi închis unilateral conturile partidului, în timp ce alte bănci nu ar vrea să încheie contract cu formațiunea. Între timp, autoritățile statului responsabile de acest domeniu nu ar întreprinde nimic pentru a debloca situația, în pofida unei încheieri judecătorești în acest sens.

Cu doar câteva luni înainte de campania electorală, Victoriabank, unde își avea contul Partidul ȘOR, a anunțat rezilierea contractului, fără a prezenta niciun argument sau motiv în acest sens, susțin membrii formațiunii. Deși instanța de judecată a emis o hotărâre prin care banca era obligată să deservească Partidul, așa cum prevăd contractelor anterioare, până la emiterea unei hotărâri definitive pe caz, instituția nu s-ar fi conformat.
Între timp, Partidul ȘOR a depus cerere de deschidere a contului la toate instituțiile bancare din Republica Moldova, dar i s-ar fi refuzat sau nu ar fi primit răspuns, relatează juristul Dumitru Cazac.

Situația a devenit și mai gravă în perioada electorală, când a fost refuzată deschiderea contului grupului de inițiativă, care a colectat semnături în favoarea Violetei Ivanov. Partidul ȘOR s-a adresat la Comisia Electorală Centrală, care a redirecționat demersul către Banca Națională.

Între timp, și formațiunea s-a adresat la BNM.

„Ne-a răspuns că nu are prerogativa de a penaliza băncile pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, nu este împuternicită să oblige băncile să deschidă un cont (deși legea obligă persoanele juridice să dețină un cont bancar) și, în general, nu are competența de a soluționa astfel de chestiuni”, a precizat Dumitru Cazac.

Acesta a menționat că ar fi vorba despre o încălcare clară a Constituției și a drepturilor politice și electorale ale Partidului ȘOR și candidatului său. La rândul său, deputatul Denis Ulanov a reiterat că toate încălcările respective ar demonstra că este vorba despre o conspirație împotriva Partidului ȘOR și a candidatei sale, cărora le-ar fi drepturile, iar ca urmare ar fi create condiții inegale de participare în procesul electoral.

Denis Ulanov a amintit că toate cheltuielile electorale necesită operațiuni bancare de pe un cont deschis special în acest scop.

„Cum putem explica această pasivitate a CEC și BNM decât printr-o conspirație a instituțiilor de stat pentru a bloca procesul electoral în care Partidul ȘOR joacă un rol activ? De facto, CEC și BNM contribuie la încălcarea drepturilor și competiției politice în procesul electoral”, a declarat Denis Ulanov.

El consideră că cele două instituții ar îndeplini o comandă politică și solicită respectarea legislației precum și demiterea funcționarilor Băncii Naționale, care, prin inacțiunile lor ar periclita activitatea Partidului ȘOR.

Articole asemănătoare

Back to top button