Iohannis a felicitat-o primul, Putin i-a trimis o telegramă, iar Zelenski a sunat-o și a invitat-o la Kiev. Mesajele primite de Maia Sandu după victoria de la prezidențiale

Președintele Ucrainei a anunțat că a vorbit în această dimineața la telefon cu Maia Sandu, cea care a învins la scrutinul prezidențial din Republica Moldova, felicitând-o pentru rezultatul obținut. Volodimir Zelenski a calificat discuția drept una „bună”, menționând că o așteaptă pe Sandu într-o vizită la Kiev.
Primul care a felicitat-o pe Maia Sandu a fost președintele României, Klaus Iohannis, care a scris un mesaj pe Twitter la ora 1:41 noaptea.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a trimis o telegramă de felicitare Maiei Sandu. Anunțul a fost publicat pe site-ul Kremlinului astăzi, spre miezul zilei.
Iohannis a fost primul: „Cetățenii moldoveni au ales continuarea drumului european și democratic”
Președintele României a transmis un mesaj public încă în această noapte. Într-o postare pe Twitter, Klaus Iohannis a felicitat-o pe Maia Sandu și a declarat că cetățenii Republicii Moldova au optat în aceste alegeri pentru un parcurs european și democratic al Republicii Moldova.
O felicit pe @sandumaiamd pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din #RepublicaMoldova! Cetățenii 🇲🇩 au ales continuarea drumului european și democratic, un drum al progresului! RO va rămâne alături de 🇲🇩 în eforturile reale de modernizare, democratizare și apropiere de UE.
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) November 15, 2020
Telegrama lui Putin
Președintele Federației Ruse a anunțat, pe site-ul Președinției de la Moscova, că a expediat o telegramă în adresa Maiei Sandu, felicitând-o pentru victoria obținută la scrutinul prezidențial.
Volodimir Zelenski a avut „o discuție bună la telefon” cu Maia Sandu, pe care o așteaptă la Kiev
Președintele Ucrainei a dedicat trei mesaje pe Twitter celei care a obținut majoritatea voturilor la prezidențialele din Republica Moldova. În primele două, Volodimir Zelenski a felicitat-o pe Maia Sandu în engleză și ucraineană, apoi a publicat un mesaj în care a anunțat că a avut „o discuție bună la telefon” cu lidera PAS, pe care o așteaptă într-o vizită la Kiev.
Sandu a fost felicitată și de premierul României, Ludovic Orban, dar și de liderul opoziției din Rusia, Alexei Navalnîi, precum și de lidera opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia.
Congratulations to Maia Sandu on her outstanding victory in the #Moldova presidential election.
A campaign fought on decency and honesty. I look forward to strengthening our already deep relationship with Moldova during your presidency. pic.twitter.com/Xbl3UyJo4r
— Ludovic Orban (@orban_ludovic) November 16, 2020
Expressing my sincerest congratulations to @sandumaiamd on her victory at the presidential election in #Moldova. I am deeply impressed with her bravery & dedication. I believe under her leadership Moldovan people will prosper, & relations between our nations will be developing.
— Sviatlana Tsikhanouskaya (@Tsihanouskaya) November 15, 2020
Amintim că duminică, 15 noiembrie, a avut loc cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Maia Sandu a obținut 57,75% din voturi, iar Igor Dodon – 42,47%.