fbpx

grafic | Ce informații caută moldovenii pe internet despre Maia Sandu și Igor Dodon? Profilul online al celor doi candidați la prezidențiale

Care este profilul digital al celor doi candidați la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale și care sunt cele mai frecvente căutări despre Maia Sandu și Igor Dodon pe internet?

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Campania electorală și apropierea celui de-al doilea tur de scrutin sunt tot mai vizibile pe rețelele de socializare, iar internauții fac și glume pe seama prestației candidaților.

Cu această ocazie, compania de SEO și promovare digitală Seolitte.com a făcut o analiză, pentru intervalul lunii octombrie 2020, despre conduita online a electoratului moldav, în care se poate vedea clasamentul căutărilor internauților despre cei doi candidați.

Curiozitățile internauților vizavi de cei doi candidați

Maia Sandu

Printre cele mai căutate cuvinte cheie cu referire la figura liderei PAS se numără: Maia Sandu (în medie 2400 de căutări pe lună), Maia Sandu Facebook (110 de căutări pe lună) și Maia Sandu biografie (în medie 170 de căutări lunar).

Pe lângă cuvintele cheie generaliste se adaugă și cele mai specifice, în care imaginația moldovenilor nu cunoaște limite: „Maia Sandu Mason”, „Maia Sandu și Soros”, „Maia Sandu goală” sau „Maia Sandu copii”.

Fluctuațiile grafice denotă o creștere a popularității, începând cu perioada 11-17 octombrie 2020, iar curba nu încetinește, ci crește constant.

Igor Dodon

În aceeași ordine de idei, cele mai căutate cuvinte cheie pentru actualul președinte sunt: Igor Dodon (în medie 2400 căutări pe lună), Igor Dodon Facebook (în medie 1100 căutări pe lună).

Dintre cele mai ciudate căutări pe online se numără: „Igor Dodon a decedat”, „Igor Dodon a murit în accident în Turcia” sau „Igor Dodon ouăle”.

 

Cele mai multe căutări au fost înregistrate în intervalul 22-29 august, iar în octombrie avem o creștere constantă, dar nesemnificativă.

Profilul candidaților

Maia Sandu – fost ministru al Educației și prim-ministru al Republicii, școlită la Harvard, și anterior contracandidat în scrutinul prezidențial din 2019, se bucură de popularitate sporită, cu precădere în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani, din zone geografice, precum raionul Glodeni, Florești, Soroca, Strășeni și Criuleni.

Președintele Igor Dodon vine din sfera economică, fiind prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova din 2008 până în 2009 și ministru al economiei și comerțului din 2006 până în 2009. Potrivit analizei, politicianul este popular, în special, în rândurile persoanelor cu vârsta de 40+ ani, preponderent, și în mare parte vorbitorii de limbă rusă. Ca areal geografic, interesele online țin de raioanele Criuleni, Ștefan Vodă și, bineînțeles, UTA Găgăuzia.

Articole asemănătoare

Back to top button