fbpx

foto | „Să nu atragem atenție prejudecăților, dar să ne urmăm cu încredere visurile”. O tânără și învață semenii că este important să își exprime nevoile și emoțiile

Elena Calarașan are 17 ani și studiază la Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale din Chișinău, visând să-și construiască o carieră în contabilitate. De curând, ea a devenit membră a primei Rețele de educatori de la egal la egal, creată în instituțiile profesional tehnice.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Rețeaua a fost creată de UNFPA (United Nations Population Fund) cu susținerea financiară a Agenției Austriece pentru Dezvoltare, în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Aceasta își propune să promoveze printre tineri mesaje legate de sănătate, inteligență emoțională și relaționare, ajutându-i să se integreze mai ușor pe piața muncii.

Elena este convinsă că doar îmbinând asemenea abilități de viață cu cele tehnice și de meserie, atât ea, dar și semenii săi, vor reuși mai multe în cariera lor.

„Știu că participarea în această Rețea va avea un impact pozitiv în dezvoltarea mea, cât și asupra celorlalți elevi. Spun asta pentru că încă de la prima ședință pe care am avut-o cu educatorii de la egal la egal am fost asaltată doar de emoții pozitive, am fost și mai motivată să mă implic și să fac o schimbare, datorită atmosferei prietenoase ce se făcea foarte simțită și datorită faptului că am observat cum ceilalți participanți împart dorințe și aspirații comune cu ale mele, bucurându-mă enorm că voi interacționa cu persoane care mă vor motiva și mai mult în a face lucruri mărețe”, relatează tânăra.

Fetele și băieții trebuie educați despre egalitatea de gen

Deși este o fire pozitivă și empatică, Elena a cunoscut încă din gimnaziu ce înseamnă discriminarea, stereotipurile de gen și alte provocări pe care le întâmpină fetele. Acest fapt o motivează și mai mult să încerce să schimbe lucrurile.

„În clasele gimnaziale am participat la un concurs cu întrebări de cultură generală, unde trebuia să ne formăm echipa și respectiv să ne alegem liderul echipei. Credeam că am calitățile necesare pentru această responsabilitate, de aceea, mi-am propus candidatura fără mari temeri. Inițial, toți membrii au fost de acord, ca mai apoi să intervină un coleg și să afirme că ar fi mult mai bine dacă echipa noastră ar fi condusă de un băiat.

Îmi amintesc și argumentele care mi-au fost date: băieții sunt mai puternici, un băiat s-ar descurca mai bine în a conduce o echipă decât o fată și alte insinuări de acest gen, cu care, spre marea mea dezamăgire, au fost de acord și restul. Știu că de atunci am încetat să mai fiu atât de încrezută în mine când era vorba despre sarcini de acest gen și nu încercam să-mi mai asum roluri importante care mi-ar fi plăcut, dacă nu eram propusă de altcineva”, își amintește Elena.

Lecțiile despre sănătatea reproductivă sunt esențiale pentru viitorul tinerilor

Tot în perioada studiilor la gimnaziu, două colege de-ale Elenei au abandonat școala dintr-un motiv des întâlnit în mediul rural – urmau să devină mame.

„Adolescentelor din Republica Moldova li se spune să se protejeze, dar de foarte multe ori nu le sunt explicate metodele, din cauza faptului că acest subiect încă este considerat tabu de o mare parte a populației. Cunosc cazuri reale, când profesorii de biologie refuzau să discute cu elevii temele legate de viața sexuală și sistemul reproductiv, îndemnându-i să studieze singuri acasă. Și părinții de multe ori evită să-și informeze tinerii copii despre consecințele pe care le-ar putea suporta în urma neprotejării și a unei sarcini neplanificate”, afirmă tânăra.

Elena susține că a fost norocoasă în această privință, deoarece profesoara sa de biologie a conștientizat importanța abordării subiectelor ce țin de schimbările corpului, sănătatea reproductivă, viața sexuală și împreună cu alți profesori din școală, dar și părinți, le-au oferit fetelor posibilitatea de a participa la mai multe sesiuni informative organizate de Rețeaua de educatori de la egal la egal, Y-PEER Moldova, la care a participat.

„Pe lângă faptul că aceste întâlniri erau organizate într-un mod plăcut pentru noi, cu materiale interactive, jocuri și alte activități interesante, care să ne capteze atenția, am reușit să dobândim informații foarte aprofundate despre aceste subiecte și să devenim conștienți despre gravitatea unei astfel de întâmplări”, relatează Elena.

Exprimarea liberă a nevoilor și emoțiilor sunt abilități importante pentru orice fată

Acum, Elena învață pentru a obține o viitoare carieră în contabilitate și este bucuroasă că o asemenea Rețea a fost creată și în 12 instituții de învățământ profesional tehnic, inclusiv în cea în care studiază. Tânăra se implică activ în activitățile de voluntariat, intenționând să schimbe atitudinea semenilor în multe privințe și să-i ajute pe cei aflați în dificultate.

„De multe ori m-am gândit la faptul că am puterea de a schimba lucrurile în mai bine, dar imediat îmi apărea gândul că am nevoie și de susținerea mai multor persoane. Am grijă să rămân echilibrată, să nu cad pradă viciilor cu care se confruntă o prea mare parte din adolescenți și să îi ajut, inclusiv prin intermediul acestei rețele de tineri, pe cei care au probleme de acest gen.

O atitudine pozitivă față de sine, cât și exprimarea liberă a nevoilor și emoțiilor sunt printre principalele abilități de care ar trebui să dispună orice fată. Cu ajutorul lor, acestea nu se vor mai simți presate de societate sau impuse să facă unele alegeri pe care nu și le doresc. La fel, implicarea socială, aplicarea practică a cunoștințelor dobândite la școală și responsabilitatea civică ar demonstra capacitățile fetelor și ar scoate și mai mult în evidență lucrurile pe care acestea sunt capabile să le facă”, spune cu încredere tânăra.

Mesajul Elenei pentru tineri, și în special pentru fetele din Republica Moldova, este sincer și hotărât. Ea le recomandă să nu se subaprecieze, să investească în educație și să tindă spre creșterea și dezvoltarea personală.

„Este important să nu atragem atenție criticilor sau prejudecăților din partea societății, dar să ne urmăm  cu încredere visurile”, se declară convinsă tânăra.

Back to top button