fbpx

foto | Anastasia Posh – Brandul care inspiră eleganță, stil și feminitate

Istoria brand-ului „Anastasia Posh” a început aproximativ 7-8 ani în urmă, atunci când fondatoarea Anastasia Postolachi a mers împotriva curentului actual al modei. Designerul și-a croit rochii pe care nu le va purta o singură dată, dar care o vor sluji ani la rândul și care vor rămâne actuale de fiecare dată.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Fiind în așteptarea unui copil, cu studii în contabilitate, dar cu o viziune largă în domeniul fashion, Anastasia Postolachi a pus temeliile propriului brand.

„Știți, fiecare părinte vrea să fie un exemplu pentru copilul lui. Vrei să creezi ceva, de care el o să fie mândru”, povestește Anastasia.

„Voiam ceva simplu, dar care să arate bine, elegant și calitativ”, a povestit Anastasia Postolachi pentru ZUGO.

Cu aceste gânduri și-a început schițarea primei colecții.

Anastasia Postolachi: Mi-am dorit ceva minimalist

„Prima colecție am schițat-o și testat-o în șapte luni. Am aruncat multe modele de rochii nereușite. Bine, după părerea tehnologului ele erau bune, dar după mine, ele nu arătau așa cum trebuie”.

„Este o idee costisitoare, mai ales dacă îți dorești ceva calitativ. Stofele, lucrul costă scump. Permanent trebuie să investești. Nu este un simplu moft la care poți renunța în orice moment. Toți banii pe care i-am avut pentru „zilele negre”, i-am investit aici”.

Cel mai dificil, din spusele designer-ului, a fost identificarea unui nume potrivit pentru proaspătul brand pe piață.

Posh sună atât de „fancy” și „glamorous”

„Ideea nu a fost să fiu glamorous. Totul e mult mai simplu. Această denumire vine de la familia Postolachi. Da, într-adevăr, din limba engleză traducerea e ceva „glam”, dar nu asta a fost ideea”, spune designerul.

„Trebuia să găsesc o combinație de litere care sonor să fie ușor de pronunțat în orice limbă și de memorizat repede.

În anul 2020 aveam toată colecția. Totul era gata. Am comandat mobila pentru show-room, decor, lumini. Nu a fost să ne lansăm pentru că a început pandemie. Femeile, nimeni nu se gândea la rochii”, își amintește Anastasia.

A așteptat doi ani de zile pentru a reveni cu noi forțe. Marea Nebunie a început la un eveniment Fashion din R. Moldova, la sfârșit de Iulie, unde Anastasia și-a prezentat colecția.

„Femeile care vin la mine sunt cele care apreciază minimalismul, calitatea și frumusețea adevărată a unei femei”

„Avantajul rochiilor noastre este că ele pot fi purtate de mai multe ori, în moduri diferite. Nu vor sta în dulap să prindă praf. Eu, personal, le purtam 3-4 zile, ca să pot înțelege și simți cât de comode și calitative sunt.

Cu cât mai simplu, elegant și minimalist îmbrăcată vine o persoană la mine, cu atât mai bine va înțelege stilul rochiilor mele. Eu sunt pentru acele domnișoare care înțeleg că a fi frumoasă nu înseamnă a fi vulgară. A fi interesantă nu înseamnă o fustă scurtă și un decolteu adânc”, spune Anastasia.

Orice rochie „Anastasia Posh” poate fi purtată frumos, pe orice corp, indiferent de kilograme sau înălțime.

Articole asemănătoare

Back to top button