fbpx

video | „Este cea mai bună echipă din lume, dar noi am învins”. Primele declarații ale jucătorilor de la Sheriff la revenire

Sheriff Tiraspol a revenit în Republica Moldova după ce a făcut istorie pe stadionul Santiago Bernabeu din Madrid. Sportivii au aterizat pe Aeroportul Internațional Chișinău miercuri dimineața.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Suntem o echipă bună și am demonstrat-o. Am crezut în noi și am avut un meci bun. Noi am sărbătorit desigur în vestiar după ce s-a încheiat meciul, dar eram prea obosiți și mulți nu voiau decât să doarmă. Acum, însă, mergem să recuperăm şi să ne pregătim pentru următorul joc”, a declarat jurnaliștilor de la Publika mijlocașul Sebastien Thill.

La rândul său, atacantul Jasurbek Yakshibaev a precizat că, potrivit lui, Real „este cea mai bună echipă din lume, dar noi am învins. Nici nu ştiu cum să spun, încă nici nu am înțeles că am învins aseară. Antrenorul ne-a zis că trebuie să-i respectăm, dar să nu avem frică, lucru pe care l-am demonstrat în joc”. 

Și antrenorul echipei, Iurii Vernidub a dezvăluit că este mândru și că nu își poate descrie emoțiile. Potrivit lui, echipa „a folosit toate șansele pe care le-a avut”. El consideră victoria meritată și spune că se bucură că discipolii săi nu s-au oprit și au marcat golul decisiv în ultimul moment.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button