fbpx

Un fotbalist de la PSG a plătit peste două milioane de euro pentru o insulă care nu există: Am fost dornic să ating acest obiectiv primul

Marco Verratti, mijlocașul italian al lui PSG, tocmai a bifat o premieră inedită. Concret, campionul european a devenit primul fotbalist care a cumpărat o insulă care, de fapt, nu există, ci este doar virtuală, în Metaverse, un univers online în care utilizatorii pot comunica prin intermediul unor avatare, scrie digisport.ro.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Marco Verratti a plătit peste două milioane de euro pentru o insulă virtuală

Potrivit sporttechie, o insulă în Metaverse costă nu mai puțin de 2.5 milioane de euro și au fost scoase recent la vânzare 25.

Italianul a vorbit pentru Gazzetta dello Sport despre inedita achiziție și a explicat că și-a dorit să fie primul fotbalist care face acest pas pentru că este încrezător că tehnologia va avansa foarte mult și va putea juca inclusiv fotbal în Metaverse.

„Am fost foarte dornic să ating acest obiectiv primul. Cred cu tărie în noile tehnologii și de aceea mi-am dorit să fiu un exemplu de urmat pentru mulți alții. Nu am considerat niciodată că este o nebunie. Am crezut imediat că este o idee interesantă și că mă pot distra”, a spus Marco Verratti.

Cum au reacționat coechipierii lui Marco Verratti

Marco Verratti a transmis că ai săi coechipieri de la PSG nu au fost deloc surprinși de ultima sa achiziție.

„Nu au fost surprinși, dimpotrivă, mulți dintre ei vor să participe acum. Am avut deja experiențe similare cu Neymar și Paredes, de exemplu prin achiziționarea unui Bored Ape (n.r. un NFT)”, a explicat Marco Verratti.

Articole asemănătoare

Back to top button