fbpx

Teatrul Eugene Ionesco te invită în ospeție! Petrece o seară de weekend în compania celor mai îndrăgiți actori

Teatrul Eugene Ionesco te invită să îți petreci o seară de weekend în compania celor mai îndrăgiți actori. I-ați un prieten, coleg sau vecin și savurați împreună spectacolul „O istorie foarte simplă”, care va fi jucat pe scena teatrului duminică, 25 octombrie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Piesa este despre relația părinți-copii, iubire interzisă și oameni care au încetat să mai viseze. De ce e simplă istoria? Pentru că se iubesc doi tineri: ea – singura fiică a unui cuplu înstărit, el – orfan de mamă și cu un tată alcoolic. Dragostea le este, evident, interzisă – un soi de Romeo și Julieta contemporan. Istoria este, într-adevăr, foarte simplă, doar că mai apoi se complică, atunci când părinții află despre relația lor și despre… viitorul nepot.

Stăpânul – Laurențiu Vutcărău;
Stăpâna – Iulia Bordeianu;
Lia, fiica lor – Doina Arvat;
Vecinul – Andrei Sochirca; Dumitru Mamei
Mihai, fiul vecinului – Maxim Chiriac;
Calul Surioara – Ala Menșicov, Maria Anton;
Vaca Florica – Natalia Prodan;
Scroafa – Galina Lazarenco;
Cățelul Tărcuș – Radu Canțîr;
Cocoșul – Anatol Guzic.

Spectacolul durează 120 de minute, cu o pauză. De menționat că piesa de teatru se joacă fără subtitrări.

În contextul pandemiei de coronavirus, administrația îndeamnă oamenii să nu uite acasă masca de protecție. Pe toată durata aflării în incinta teatrului, gura și nasul trebuie să fie acoperite. Teatrul își rezervă dreptul de a efectua un triaj observațional și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

De asemenea, spectatorii sunt îndemnați să respecte distanța socială și să își dezinfecteze mâinile. Mai multe detalii despre spectacole găsiți pe pagina de Facebook a Teatrului Eugene Ionesco. Informații despre bilete aflați la Casa Teatrului (telefon 022-233-833 / 079-233-833) sau pe iticket.md.

Teatrul Național Eugene Ionesco – locul ideal pentru întâlniri!

Articole asemănătoare

Back to top button