fbpx

Reuniunea actorilor din „Friends”. Când vor începe filmările îndrăgitului serial american

Filmările pentru mult aşteptata reuniune „Friends” vor începe anul viitor, în martie, potrivit actorului Matthew Perry, relatează vineri BBC.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Reuniunea a fost reprogramată pentru începutul lunii martie. Se pare că vom avea un an încărcat. Exact cum îmi place!”, a scris Perry joi pe contul său de Twitter, scrie Agerpres.

Filmările la episodul special erau programate să înceapă în luna august, însă au fost întârziate din cauza pandemiei de coronavirus.

Episodul îi va aduce din nou împreună pe actorii din distribuţia originală, Matthew Perry (Chandler), Jennifer Aniston (Rachel), Courteney Cox (Monica), Lisa Kudrow (Phoebe), Matt LeBlanc (Joey) şi David Schwimmer (Ross).

Până vineri dimineaţă, tweet-ul lui Perry primise peste 100.000 de aprecieri.

Serialul „Friends”, despre aventurile a şase tineri prieteni care locuiau în New York, a fost difuzat iniţial din 1994 până în 2004. Ultimul episod a fost vizionat de 52,5 milioane de telespectatori din Statele Unite, devenind cel mai urmărit episod TV din anii 2000.

Zvonurile despre o reuniune „Friends” au început să se înmulţească după ce Aniston a publicat anul trecut o o fotografie în care actorii din distribuţie apăreau împreună. Mesajul actriţei, prima sa postare pe contul său de Instagram, a avut nevoie de doar cinci ore şi 16 minute pentru a-i aduce un milion de abonaţi.

Filmările pentru episodul special „Friends” vor fi realizate pe scena originală, „Stage 24”, de la Warner Bros din Burbank, California.

Episodul va fi difuzat pe serviciul de streaming HBO Max la o dată care nu a fost încă anunţată.

Articole asemănătoare

Back to top button