fbpx

O femeie a învățat să scrie și să citească la 104 ani

Kuttiyamma, o femeie de 104 ani din statul Kerala, din sudul Indiei, și-a dorit mereu să meargă la școală. Dar s-a căsătorit când era foarte tânără, iar îndatoririle casnice au împiedicat-o să-și îndeplinească visul.

De curând i-a surâs norocul, pentru că guvernul indian a lansat un program național de alfabetizare în care a putut să se înscrie. Astfel, Kuttiyamma a învățat să scrie și să citească, ceea ce își dorea încă din copilărie, relatează BBC, citat de Digi24.

Mai mult de-atât, la testul final, ea a obținut și un scor foarte bun: 89 din 100 de puncte.

Întotdeauna mi-am dorit să învăț, dar nu am reușit, pentru că a trebuit să mă ocup de treburi casnice. Nici frații mei nu au fost la școală. Aveam 16 ani când părinții mei m-au căsătorit. Aveam foarte multă treabă acasă și nu am putut să mă duc nicăieri și nici nu am putut să învăț. Mi-am dorit să mă fac învățătoare, dar nu a fost posibil, pentru că nu am fost la școală”, spune femeia.

Ea a început să învețe alfabetul în urmă cu un an, inspirată fiind de nepoții ei care merg la școală. Apoi s-a înscris în programul de alfabetizare și a primit cărți pe care le-a studiat intens.

Spune că examenul nu i s-a părut complicat, iar acum speră să mai trăiască suficient cât să-și vadă nepoții cu studiile finalizate și cu locuri de muncă.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button