Motivul pentru care viitoarele generații de telefoane ar putea fi chiar mai scumpe decât cele de acum
De-a lungul timpului, costul dispozitivelor smartphone și al electronicelor de consum a tot crescut, în ecuație intrând tot felul de factori precum tehnologiile tot mai complexe și multitudinea de componente necesare, inflația care afectează în mod permanent toate valutele folosite și, până la urmă, lăcomia producătorilor care și-au alocat marje de profit mai mari, pe măsură ce interesul consumatorilor a tot crescut.
Vestea proastă este că motivele pentru care electronicele de consum se scumpesc sunt multiple și vin toate direcțiile sus-menționate. Astfel că perspectivele ca prețurile să revină la valorile cu care ne-am obișnuit anii anteriori nu sunt deloc încurajatoare.
De ajutor nu este nici faptul că principalii de furnizori de semiconductoare devin tot mai puțini la număr, iar jucătorii rămași încep să-și împartă zone de influență, negociind în mod mai mult sau mai puțin legal contracte nu tocmai avantajoase cu clienții care nu mai au încotro să se îndrepte, scrie go4it.ro.
Potrivit unui raport preluat de publicația Bloomberg, Samsung negociază „la sânge” contractele cu potențialii clienți, argumentând prin capacitatea de fabricație limitată, care nu poate fi completată nici apelând la alți fabricați (ex. TSMC), deja complet rezervați cu comenzi rămase de onorat.
Altfel spus, condițiile tot mai dificile din industrie au toate șansele să adauge la scumpirile deja resimțite pe mai toată piața electronicelor de consum, începând cu dispozitive smartphone de ultimă generație și până la dispozitive fără prea multă tehnologie, dar totuși cu producție constrânsă de proviziile limitate de semiconductoare esențiale.