fbpx

Mesajul lui Nicolae Botgros după ce a fost externat din spital: „Mulțumesc celor care s-au rugat pentru sănătatea mea”

Nicolae Botgros a fost externat din spital. Acesta le-a mulțumit tuturor susținătorilor pentru urările de sănătate și cadrelor medicale pentru grijă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Maestrul a distribuit pe pagina sa de Facebook o melodie simbolică, numită „Drumul spre casă”. El a menționat că denumirea cântecului se potrivește stării sale și că „puterea cea mare e la Dumnezeu”.

„Titlul acestei lucrări, scrise de Gh. Banariuc, mi se potrivește foarte bine acum, când am ajuns acasă de la spital! Mulțumesc mult cadrelor medicale și tuturor celor care s-au rugat pentru sănătatea mea”, a scris Botgros.

Admiratorii nu au ezitat să comenteze mesajul lui Nicolae Botgros și să îi transmită gânduri bune. Aceștia i-au dorit sănătate și reabilitare rapidă.

Amintim că, acum o lună, Nicolae Botgros a ajuns în secția de terapie intensivă, fiind diagnosticat cu virusul COVID-19. Ulterior, ministrul Ion Chicu a anunțat că starea lui se îmbunătățește, iar doctorii consultă specialiști din Franța pentru a-i administra tratamentul.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button